La tăţi ni-i greu, da’ a să şii ghini…
23 Jun
Caricatură făcută de colegul Vasile!
23 May
Aşa m-am gândit eu într-o bună zi când mă durea foarte tare o măsea!
Deşi eram la muncă şi poate că aş fi putut să merg 5 minute până la farmacie, am spus NU, nu trebuie să mă grăbesc! Doar şi primarul Nichita a spus în campania electorală din 2008 că lucrurile importante au nevoie de timp şi probabil că mai are nevoie de încă vreo 20 de ani ca să facă ceva vizibil în Iaşi! Şi atunci eu de ce m-aş grăbi să merg la farmacie!
Şi am aşteptat liniştit (adică vorbeam mai puţin=făceam mai multă linişte
) până când mi-am terminat programul de 8 ore, gândindu-mă că am aşteptat de mult timp!
În drum spre farmacie, am intrat cu un coleg de muncă la o cafea, cafea care avea să transforme într-o cafea mai specială cu mei, hamei, etc.
Dacă timpul tece repede, atunci ‘timp**a mea de măsea că vreau să mai beau o bere! Şi uite aşa am observat eu că durerea de măsea se poate trata cu bere! Şi nu a mai fost nevoie să merg până la farmacie! Culmea e că deşi l-am îmbătat pe nerv, nu mă mai durea măseaua, deşi eu când mă îmbăt mă doare în unele locuri de alţii!
Am demonstrat astfel încă o dată că merit o bere, doar am descoperit un antidot împotriva durerii de măsele,nu?
Trebuie să recunosc că a doua zi nu m-a mai durut doar măseaua, ci şi capul!
16 Mar
Via Denisuca!
16 Mar
Azi am stat eu şi m-am gandit de ce merit să beau o bere! Şi chiar aşa de ce merit o bere? Pentru că mi-e sete, clar, sau nu! Şi tu ştii doar că dacă bei o bere ţi se face sete şi mai vrei una ca să îţi stingi setea, şi încă una, şi încă una,… şi-ncă una, şi-că una, şi-.. una, până ajungi să îţi dai seama că ai uitat să numeri, sau mai simplu fără număr (vorbă manelizată)!
Păi mai merit o bere pentru că am curaj să te întreb la ce te gândeşti la muncă! Pentru că am blog (cronicutza
). Pentru că din când în când mai mânânc seminţe şi alune, îţi dai seama că merg bine cu bere, nu?
Pentru că am prieteni, care dau câte o bere, doar nu sunt prost să refuz, nu? Pentru că muncesc, pentru că trăiesc, pentru că mâine am cursuri şi ştiu că oricum nu mă trezesc! Pentru că am chef, şi dacă n-am chef, oricum o bere merge! (more…)
1 Mar
Peste doar câteva zile, mai exact pe 2 martie, ţi-ai dat seama că mă refer la anul curent
, ora 21:00 va avea loc un concert Skepsis în Music Pub “Taverna” din Iaşi! Băieţii vă aşteaptă la o seară rock cum de mult nu aţi mai avut în Iaşi!
Pentru încălzire vă propun cea mai tare piesă (părerea mea) cântată de această cunoscută trupă pe plan local şi nu numai!
24 Feb
Nu am scris niciodată anul acesta despre vecinii mei, însă a venit şi timpul lor
! De exemplu azi am să spun că lângă mine stau două fete, probabil surori care de câteva seri se ceartă “la greu”! Motivul se pare că ar fi tocmai băieţii/bărbaţii! Aseară de exemplu una îi reproşa celeilalte că schimbă prea des băieţii: “Dacă mai faci figuri să ştii că te spun lui tata că în fiecare săptămână ai alt iubit!”.
Cu o seară înainte cealaltă îi reproşa surorii sale că: “Dacă mai vine Viorel (ăsta fiind prietenul/iubitul/amantul/alt agarici de-al uneia din fete) te spun mamei! Că m-am săturat să vă călăriţi în fiecare seară în faţa mea!…”.
Dilema mea este: Care din cel doua fete procedează mai corect? Cea care şi-o trage cu prietenul/iubitul/amantul/alt agarici în faţa lu’ sorsa sau cea care vine doar de două ori pe săptămână cu un tip, dar pe care îl schimbă săptămânal?
28 Dec
Fiind Crăcinul, am decis să mă mai întâlnesc cu prietenii la o bere! Şi l-a un moment dat unul dintre ei îmi spune:
“M-am ameţit acum, deşi am băut mai devreme…”
Morala: Băutura te face când vrea ea, nu când vrei tu!