Genuri de oameni

Am încercat să fac câteva categorii cu genurile de oameni care i-am întâlnit în viaţa de zi cu zi, dar cu ajutorul vostru sper să pot completa lista de mai jos. Dacă ştiţi vreun gen de om, ce nu l-am menţionat eu mai jos, doar lăsaţi mesaj:

Genul “eu le ştiu pe toate”.

Indiferent dacă tema subiectului este fizica cuantică, rocile sedimentare de pe Marte, sau orice altceva… tipul ăsta le ştie pe toate. El are tot timpul un punct de vedere, şi de cele mai multe ori are dreptate, pentru că el ştie, el a citit, el e în temă cu toate.

Genul “am şi eu o rugaminte la tine”.

Genul ăsta de persoană te va suna dimineaţa foarte devreme, sau seara târziu, sau în cel mai nepotrivit moment cu putinţă pentru a te ruga să îl ajuţi cu ceva. E genul de om tot timpul nemulţumit, tot timpul nedreptăţit de societate şi tot ce îl înconjoară. El tot timpul are nevoie de ajutorul prietenilor, prieteni pe care îi uită, bineînţeles, imediat ce şi-a rezolvat problema.

Genul “vedetă”.

El e în dudă. El este peste tot. Nu îţi poţi băga un deget în fund că el este acolo la intrare. Omul este prezent şi la evenimente la care nu a fost invitat, dar nu-i problemă, că dacă nu a fost invitat se autoinvită singur.

Genul “n-am dă-mi tu”.

Tipul ăsta nu are niciodată nimic, iar nesimţirea este caracteristica principală. Fie că îi ceri bani, sfaturi, sau orice altceva, el nu are. S-a născut sărac, şi pur şi simplu nu are. Ce dacă sparge bani cu diverse ocazii, tot nu are, nu îl mai bate la cap cu prostiile tale! Dacă se poate să îl ajuţi tot tu, deşi iniţial tu îi cerusei lui ajutorul, ar fi ok. Altfel nu te poate ajuta, că nu are.

Mai departe completaţi voi dacă mai ştiţi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *