Young creatives at work

Nu m-as fi gandit niciodata ca n-am sa fiu in stare sa scriu macar un post pe saptamana dupa plecarea de acasa. Mna, mandra nu-s si mi-e ciuda ca umplu asa greu spatiu` pe aici, dar asta e, cei trei cititori vor da dovada de ingaduinta maxima.

Acum, ca sa intelegeti; la facultate imi place, cel putin momentan. M-am mutat, m-am mutat, m-am mutat, de 1000 de ori “m-am mutat” si-s super incantata de asta. Cu banii si timpul nu-s deloc prietena, nu stiu ce au cu mine, dar exact asa ma inchipuiam. DA, o sa vi se para ciudat, dar imi place.

Am fost si la proiectiile dragului nostru festival, care a dat drumu` inscrierilor pentru editia din iarna; am reintalnit oameni dragi si m-am saturat de tot felul de oameni tampiti, care inca traiesc intr-o bula de cristal.

Mereu mi-am imaginat cum o fi cand primesti pachet de acasa. Ei, eu n-am primit chiar de acasa, am primit de la mamaia (a se intelege “bunica”) si da, a fost o experienta noua; am plimbat geanta aia juma` de Bucuresti, da` bun a mai fost dupa!

Mi-a fost tare dor de voi!

Vreau un final fericit

Sa-mi creez propriul basm, cu final specific, in care vom petrece toti de ne sar fulgii. Protagonistii nici macar nu trebuie sa fie un el si-o ea, casatorindu-se si impartind averea tatalui ei.

Ramanem la cifra fatidica trei. Doua surori si un frate, mezinul din poveste. Toti au pasit in viata cu stangul, pentru ca au ratacit contractul semnat cu un nene tare bun, imbracat in alb si cu o barba lunga, ca neaua. Sau poate l-au semnat pe cel gresit inca de la inceput. Trei camere diferite, cu trei cheite; aceeasi forma, culori diferite. Culoarea le definea caracterul.

In realitate, situatia a luat o intorsatura tampita. Au luat nastere trei lumi diferite, marcate de sentimente ce intristeaza autorul acestui basm. (Unica parte buna este aceea ca personajele secundare s-au inteles intotdeauna, desi au scris in frunte deviza: “Nu ne pasa”).

Finalul meu suna cam asa: cele trei lumi formeaza un Univers ferit de rautate. Autorul s-a saturat sa alerge de la o lume la alta. El adora firea apriga si blandetea surorilor, iar ochelarii mezinului i se par foarte smecheri.

OK, donati-va toata atentia aici si indepliniti-mi dorinta, altfel va trimit inapoi lenjeria de pat pe care tre` s-o iau la facultate. Si păturile.

Ce-nseamna sa fii batut in cap

E un concept inventat de o prietena, dar eu ii voi da un alt sens.

Suna cam asa: daca ar exista un DEX ilustrat prin imagini, la cuvantul bleaga (ce-nseamna sa fii batut in cap) ar trebui sa apara mare, intr-un colt de pagina, poza mea. Pana situatia nu-ncepe sa se agraveze, stau intinsa pe iarba, cu-n pai in coltu` gurii si-o palarie de-mi pica de pe capul asta sec, uitandu-ma la cer si numarand oile. Cand vad ca totul o ia razna, incep sa-mi dau seama de… mnea, prea inutil.

Am o problema la un picior. De mult timp. Un an. Nu ma durea, so, de ce m-as fi dus la doctor? Ma rog, de un timp chestia asta a inceput sa ma deranjeze din ce in ce mai tare siiiiiiiiiiiiii, sa vedeti, am fost la medic.

Mi-e sila sa merg la doctor, pentru ca mi-e si mai sila cand ma gandesc ca ar trebui numai sa pasesc in spitalul asta, care arata minunat la suprafata. Si atat. Mi-am adus aminte de toate experientele mele de genul.

Eram in clasa a IV-a cand m-am operat. Norocul meu a fost ca nu a trebuit sa stau mult in spital, pentru ca riscam sa ma imbolnavesc. :)) Bine, si durerea era prea mare ca sa-mi mai pese ca stau intr-o camera ingrozitoare. Dar nu ala era baiul, ci timpul petrecut din doctor in doctor, pana s-a incumetat o doctorita sa ma ia sub aripa ei, constienta ca risca. Ma rog, n-a fost o operatie tocmai usoara.

Probleme cu vederea am din nastere. Primul doctor la care am fost a avut grija sa-mi nenoroceasca de tot vederea, urmand ca un altul sa salveze cat de cat ce a “distrus” mediocrul.

Pe langa medicii de familie pe care i-am avut, se afla unul pe care am sa-l urasc toata viata. Sotia sa este minunata, ea este cea care m-a operat, dar nu-nteleg multe chesti… Am avut un medic pediatru de milioane, el m-a ajutat sa scap de fiecare data cand am facut pneumonie, sau de toate alergiile pe care le-am facut. Dentistul la care merg (de fapt e o “ea”) exprima atata incredere, incat ma face sa uit ca urmeaza sa fiu torturata. Iar acum am un medic de familie de si mai multe milioane. Cu toate astea, cica n-am fost un copil bolnavicios. :))

Ceea ce vreau sa spun este ca am dat de tot felul de doctori, dar sunt bucuroasa ca au predominat cei competenti si am stat departe de carcera asta, numita spital.

Acum am de urmat un tratament de trei milioane, FARA medicamentele compensate. Problema e ca nu se gasesc toate in Piatra. Doctorul isi suna un fost pacient, care suna pe nu stiu cine, de la o farmacie din Galati, care-i confirma ca saptamana viitoare am si eu medicamentul respectiv, fara de care nu pot incepe toata nebuneala asta. URLUUUUUUUUU!

Astept sa ilustrati DEX-ul in imagini.

The last hop :))

Cica de azi sunt oficial absolventa, stiti voi, cu diploma. Ma uitam la diplome si ma intrebam daca-mi vor fi vreodata de ajutor… si m-am speriat de fata mea din clasa a IX-a.

Tot azi am renuntat in a mai spera ca-mi pot aranja “treburile” din timp, pentru a nu mai fi nevoita sa umblu ca nebuna pe ultima suta de metri. It doesn`t work. Deciiiii, ma asteapta multe zile de vara pline de canicula si inca multe friguroase, prin zapada. Ador sa ma plimb de colo-colo cu acte dupa mine.

Maine ma car la Bucuresti, pentru examenul de admitere. Ar fi o chestie sa-l si trec; nu de alta, dar n-am niciun plan B. Anyway, am vorbit cu Cassy si ne vom sopti raspunsurile daca picam in aceeasi sala. :))

Pana mea, is vesela si increzatoare si si si cica merg cu cortul la mare. Dar voi avea net, asta daca nu ma pune var`miu la invatat. :)) Deeeciiii, sa intre toti la ce facultate-si doresc, desi ma gadila buricul degetelor sa zic si vreo doua de dulce, dar noi sa fim sanatosiii!

Intre admitere si distractie

Imi tot vine sa ranjesc si ma gandesc la unul din comentariile primite pe blog, in care TED spunea ca Bucurestiul este foarte frumos cand esti student. Am recunoscut ca-mi place aici de cand mi s-a dat sa vad Gara de Nord in fata ochilor pentru prima data si inca astept sa devin studenta, dar examenul s-a stabilit tocmai pe 22. Acest lucru echivaleaza cu inca o saptamana de invatat having fun.

Chiar daca ti se topea asfaltul sub picioare, miercuri am fost sa ma inscriu la examenul de admitere, unde m-am intalnit si cu Cassy, asa cum stabilisem. Sunt 7 candidati pe loc, iar eu in continuare fara o a doua optiune, dar cu multa incredere de sine. Mai ales dupa ce am citit forumul FJSC-ului. Dupa, am trecut la partea care-mi place mie si-am experimentat un fel de mancare chinezeasca tareeee buna… si iute. Ieeeei! Cu o seara inainte facusem cunostinta cu juma` de pepene galben plin cu inghetata… Deja nu ma mai suport.

Ador metroul, serios! Si nu e ca si cum as fi venit de la Piatra-Neamt si am descoperit focul, dar n-aveti idee ce senzatie ma cuprinde atunci cand imi dau seama ca-l nimeresc pe ala bun si merg in directia corecta. Si, sincera sa fiu, am un oarecare respect pentru toti cei care au venit singuri la inscriere si incearca sa se descurce singurei.

Doamne, daca fiecare viitor student ar avea norocul meu, s-ar da admitere saptamanal. A avut var`miu grija sa ma scoata din casa si sa-mi arate diferite locatii, deloc lipsite de bun gust.  Mi-a facut cunostinta cu vreo doi colegi de-ai lui, prilej cu care am mai furat ceva ponturi si-am mai aflat cu ce se papa publicitatea.

Am incercat sa gatim o reteta simpla, propusa de mama si, cu toate ca eu-s gospodina lu` peste, dar el ma intrece la acest capitol, n-am stat flamanzi.

Am facut-o si p`aia cu shopping-ul, dar din necesitate. Urasc costumele de baie, adica, partea mea esuata e de vina. Dar, cu toate astea, maine mergem in straaaand.

O postare noua

Am tinut neaparat sa apas butonul “add new post”, dar nu gasesc o explicatie logica pentru asta.

Da` imi place seara. Seara stand cu geamul deschis, ascultand forfota de afara, care, in mod ironic, imi prieste. E momentul in care linistea ajunge si la mine, pe norisorul 9. Noi o credem sumbra, dar luminile ii dau culoare si o insufleteste.

Totusi, e o senzatie atat de stranie, una placuta, care ma usureaza. Iubesc vara pentru ca aduce a veselie; iubesc serile de vara pentru ca par simple, fluide… Iubesc toata perioada asta, cu examene cu tot, in care ma enervez, apoi ma amuz si-mi bag picioarele-n tot ceea ce nu-mi este necesar existentei. Intelegi? Unele persoane care traiau un centrul Universului tau au ajuns acum sa fie simpli trecatori prin viata ta. Au reusit sa te indeparteze, nedandu-si seama ca, de fapt, iti fac un bine. Te-au facut sa-ti doresti mai mult, pentru ca meriti mai mult. Si asa, usor, usor, isi fac loc alte suflete pe langa tine. Dar sunt unele care nu pleaca niciodata.

Uneori mi-as dori sa fiu mai rabdatoare cu cei dragi. Si incep de la fra`miu si ma tooooot duc ca o naluca, pana-mi trece nebuneala si-ncepe sa-mi para rau. Dar daca rabdarea are un nume, acela nu este al meu, iar eu nu vreau sa mi-o mai impun. Da` eu ii iubesc si-i iubesc si-i iubesc, pentru ca merita.

Caldura+Sport=Ma scapa de depresie

Cronicutza poarta tricou. Nu, nu. Vremea ii permite Cronicutzei sa poarte tricou! I can`t believe it. E nais, asta-i atmosfera ce-mi place. Pe principiul “una calda, una rece”, zilele astea chiar au fost placute si m-am simtit iar eu. Vremea a contribuit la asta, fara doar si poate.

Si pentru ca tot ne place, place, place, m-am gandit eu asa, ca acum, in prag de BAC, sa incep sa merg din nou la aerobic.

Povestea incepe in Paleolitic, acu` doi ani jumate. Eram determinata si am avut parte de niste momente tare frumoase acolo. Cum altu` e dependent de ciocolata, eu am devenit dependenta de aerobic. Ajunsesem sa stau si la trei sedinte consecutiv, partenera in aceasta aventura fiindu-mi Ana, o prietena din copilarie. Mai mergeam si pe jos dus – intors, sa fie felul complet. Evident, a doua zi nu reusea niciuna sa se ridice din pat.

S-au mai schimbat antrenoarele in decursul acestui timp, dar una a ramas si pana in ziua de azi. Cea pe care am vazut-o in prima zi si cea pe care o vad si acum. Nu mai zic de faptul ca am corup-o si pe mama de vreo doua ori, cand a fost acasa, doar ca ma intrebau duduile daca-i sor`mea. Si mi-am mai atras vreo doua colege de partea mea. :))

Doamne, prima zi… eram atat de emotionata si-mi faceam atatea griji ca nu am sa ma descurc. Da` a functionat, azi am cu 25 de kile in minus. Si nu, n-am 30.

Stiu ca tot pe la inceput venise o antrenoare tinerica, frumoasa rau, era ca spirtu`, nene, nu te opreai o secunda, iesea sufletu` din tine. Si aveam o atractie sa stam la orele ei, nu ca am fi noi sado, dar se simtea ca ceva lucreaza in corpu` ala al tau. Adoram sa am febra musculara. Era un fel de dovada ca nu topai p`acolo degeaba. Si, apropo de asta, nu e chiar topait, pentru ca e mult mai greu decat pare. Incercase odata Fat-Frumos sa faca un soi de abdomene, usoare in mintea lui, si s-a ars. Unele din doamne chiar isi luau bagajelul si plecau la un moment dat.

Eiiiii, de vreo sase luni n-am mai calcat pe acolo. Nu va zic ce chin a fost pentru mine. Practic, aerobicul devenise un stil de viata, iar sala o a doua casa. Aveam mereu impresia ca ma superingras&stuff, idei de nebuna, totul era in mintea mea. Adevarul e ca ma simteam foarte bine cand ieseam de acolo, relaxata chiar. Acu` stateam si ma intrebam de ce n-am mai avut timp. Si tot incerc sa-mi gasesc scuze. BAC`u nu e una, ca tot n-am invatat pentru el, dar mi-am amintit ca am avut altele pe cap.

Btw, ieri mi-am luat o inghetata si dupa m-am dus si mi-am facut abonament. Haa! Tipa chiar si-a adus aminte de mine si s-a mirat zicand asa: “cum, tu, cea care erai toata ziua pe aici si stateai la cate doua sedinte odata?” :)) Am avut un dialog interesant.

Al treilea lucru pe care il fac cand ma duc in Bucuresti: caut o sala de sport. Nu stiu care-s primele doua lucruri, dar stiu ca-mi va lipsi oamenii si atmosfera de aici.

Am facut si vreo doua ghidusii, daca tot suntem la momentul adevarului. Ana se certa cu mimozele de 12 ani venite la piscina, si pe buna dreptate, erau niste nesimtite tupeiste. Am mers cu abonamentul expirat muuuult timp, pana sa se prinda ele. Si da, mergeam pe o singura sedinta si la aerobic si la fitness, cand se apucau piticii de dansat pe mese.

Scrisoare deschisa

Da, aceasta este o “scrisoare” catre toti cei care sunt de cel putin 10 ori mai intelepti ca mine, chiar daca nu incepe cu “draga” urmat de virgula. Accept si sfaturi. Mhmm, ce ma mananca degetele.

Cum la 2 ani inveti sa vorbesti, la 7 sa scrii, la 18 Mada si-a dat seama de un lucru: omul este foarte egoist. Din (ne)fericire sunt om si m-am ales cu aceasta caracteristica stupida. Involuntar or` ba. Si cand spun egoista, nu ma refer la partea materiala. Zilele trecute faceam treaba prin casa, prilej pentru care am lasat televizorul sa turuie. Si am auzit o tante, astrolog fiind ea, sau ceva de genu`, cum caracteriza zodia leu (eu mi-s), in functie de cadourile pe care le prefera nativii.

A mancat ciuperci la greu, pentru ca eu nu ma regaseam deloc in spusele ei. Incepand de la venerarea aurului de care vorbea duduia, care nu-mi place de nicio culoare, si terminand cu alte porcarii. Come on, daca ma cunosti cat de cat, stii ca-s capabila sa ma bucur pentru un fir de pai, prin simplu` fapt ca Xulescu si-a adus aminte de mine si s-a gandit sa rupa paiul ala din pamant.

Nu stiu sa descriu exact ceea ce simt acum. Nu stiu cum am putut sa ma consider o persoana ghinionista cand: am doi parinti care tin la mine ca la ochii din cap, un frate nazdravan si istet care ma face mandra ca e al meu, la asta adaugandu-se o mare multime de persoane ce au incredere in mine si ma suporta, in ciuda firii mele complicate. Zau, asta am descoperit zilele astea, is multi, iar eu batuta-n cap. Ei se stiu, deci ar trebui sa se simta si vecina de la parter. (si zic asta in ciuda lucrurilor neplacute care s-au intamplat, pentru ca astea se sterg din memoria mea numai prin simplu fapt ca ei EXISTA, si exista in viata mea).

In ultimul timp am cunoscut oameni tristi, dar care stiu sa zambeasca (ma simt ca reporterii de la PRO care incearca sa dramatizeze din plin situatia, dar asa este).

Pe langa asta, azi ma gandeam la niste aspecte pe care le stiam, dar nu m-am oprit niciodata asupra lor. Ma gandesc ca, sa-ti moara bunicul in brate, sa-ti vizitezi tatal la morga, dupa sa fii nevoit sa-ti intretii mama si cei doi frati, asta la o varsta de 20 de ani, n-o fi minunat. Si nici sa-ti moara copilul la nastere n-o fi grozav. Si da, is chestii petrecute la mine in familie, dar nu-s eu protagonista. Si cate ar mai fi.

Nici noi, generatia asta de 4 veri, cati am, n-am dus-o in puf, dar, facand o mica-mare balanta, am fost mai norocosi decat un norocos.

Si acu ma intreb: cu ce drept se plange Mada din orice nimic? Cu ce drept se plang altii din orice prostie? Cu dreptul de a fi egoisti. 🙂 E ceva de genu`: cine a fost mai intai, oul sau gaina?

Ciudat de ciudat

Sunt sigura ca vi se intampla si voua. Azi, de exemplu, n-am chef nici macar sa stau degeaba. M-as misca si nu. Trist e faptul ca, de lucru as avea, dar m-am saturat si de engleza si de ecdl si de tot. E prima oara cand am sa ma duc la examen fara sa stiu mai nimic si am sa ma bazez doar pe norocul meu.

Cand n-ai chef, nimic nu-ti iese, oricat de mult te-ai stradui. Asa ca n-am de gand sa depun niciun efort. E frustrant…

E ciudat. Desi din punct de vedere fizic sunt la pamant, cu psihicul stau foarte bine si-s toata o veselie. Cu toate astea, n-am chef nici sa respir si nu stiu ce sa fac in privinta asta! (in afara faptului sa astept sa treaca mai repede ziua de azi).

Inapoi la viata

Azi chiar ma simt bine.

Azi simt ca am scapat, in sfarsit, de boala nenorocita care m-a macinat mai mult de o luna de zile.

Azi respir, chiar daca o fac in Bucurestiul aglomerat.

Azi ma simt mandra de mine.

Azi mi-am demonstrat ca nu am “muncit” degeaba doi ani de zile.

Azi chiar am vrut sa ma bucur ca toata lumea mi-a facut pe plac cat timp am stat aici.

Azi vreau sa fiu mai putin nesuferita decat sunt de fel.

Azi, daca as putea, v-as imbratisa pe toti, pe voi, cei dragi mie.

Azi nu imi pasa ca fac absente la scoala, pentru ca merita cu adevarat.

Azi ma simt mult mai increzatoare in mine.

Azi n-am avut emotii.

Azi v-as putea spune chiar “multumesc”

Azi.