Cea ce nu trebuie numita

Ieri m-am trezit intr-o dispozitie extrem de proasta. Da` cu E mare, nu asa. Apoi, privind pe fereastra, am observat ca in Bucuresti ningea ca la mama acasa, ceea ce era “wow”. Asta mi-a smuls un zambet. But guess what? Va fi foarte ciuadata senzatia cand am sa simt iar caldura-n casa.

Dupa, m-am hotarat sa fac pe gospodina. Cu mama la telefon si varul meu care radea de mine/langa mine si-mi recomanda din suflet tocanita la plic. Pentru toti dusmaniisiinvidiosii: sa stiti ca mi-a iesit, ma, mi-a iesit!

Doar ca acum incep sa-mi sara-n cap toate proiectele in care m-am implicat, de parca m-ar uri. S-au sfatuit si s-au inteles sa iasa la iveala toate odata, exact in timpul celui mai iubit eveniment al studentilor, sesiunea. Norocul meu ca sunt inconjurata de oameni care ma ajuta. Am intalnit lume tare dragalasa aici. 🙂 Oricum, e momentul in care mail-ul nu mai e folosit doar pentru a sterge spam-urile.

Cat despre facultate, imi permit sa-i rezerv un articol intreg, mai ales secretarelor.

Ah, acum nu mai ninge, dar protestele continua!

A fost. Dar ce-o sa mai fie?

Credeam ca am terminat-o cu scrisu` pe luna asta, dar se pare ca venirea mea acasa mi-a deschis asa un apetit de adunat litere una langa alta.

Inca de mica, luna ianuarie a fost favorita mea. A urcat in clasament chiar si in favoarea serbarilor de la gradinita (pe care le adoram). Bine, din cauza unuia cu creierul cat nuca, am avut mereu frica de mascatii care misunau prin oras, dar, paradoxal, imi placea la nebunie sa-i vad desfasurandu-se. Si era regula ca macar un urs si-o capra (nu stiu cum sa fac sa sune mai frumos) sa se opreasca in fata usii noastre.

Aveam emotii inca de seara, iar dimineata ma trezeam in zgomote de tobe si fluiere (si nu la ora 1, ca acum). Dadeam fuga la geam si-i pandeam pe toti, ma cutreieram de fiecare data cand urcau scarile si treceau pe langa usa noastra si niciodata nu ieseam din casa pentru a cumpara apa minerala. Am atatea amintiri legate de ziua asta, amintiri legate de o familie, fapte ce nu mai sunt reale de cativa ani buni.

Azi m-am trezit dezamagita, nu auzeam nimic in afara TV-ului, iar soarele era pe cer. Asta in cazul in care stiu ca anul trecut orasul a dus lipsa si de clopotele si de galagia tobelor. Practic, ma descurajasem total. Dar asta avea sa dea startul. Am lasat aspiratoul din mana cand i-am auzit. Erau multi, probabil veniti de pe undeva, tot felul de sunete ii inconjurau si dansau si ma bucurau.

S-au oprit in fata blocului, au inceput sa-si faca numarul, iar eu mi-am dat seama ca n-am niciun ban marunt, tata fiind plecat la cumparaturi. Toata lumea le dadea rasplata, iar eu n-am putut sa-i privesc, stiind ca nu pot face acelasi lucru. E ca atunci cand am refuzat sa stau pe scaun in RATB pentru ca nu platisem biletu`. I-a chemat lumea pe la fiecare scara, au facut un spectacol frumos, ceea ce ma face sa cred ca mai exista si altceva decat urlete si petarde aruncate in scara blocului.

Si de atunci a inceput, au venit si altii, care mai de care, mai mici, mai mari. Rasuna din toate partile, e a nu stiu cata oara cand ma opresc din scris acest post, pentru ca sar repede la geam si ma entuziasmez. Fratele meu statea pe langa mine si facea acelasi lucru (acum s-a dus cu uratu`; si e strategic, a inceput cu vecinii, ei mereu te primesc; asa faceam si eu).

E clar ca sub un chip mereu surazand se poate ascunde subtil si melancolia. Sunt cateva persoane care stiu ce bodrogan eu aici. Amintirile astea sunt asa frumoase, ma bucura si ma intristeaza in acelasi timp. Niciodata nu va mai fi ca atunci, nimic n-o sa inlocuiasca rumoarea de pe atunci. Oamenii parca nu mai sunt ca atunci, nici atmosfera nu mai e, nimic. Si va spune asta o persoana care obisnuieste sa gaseasca partea bune in orice.

Sunt atatea persoane carora as dori sa le urez tot binele din lume: parintilor, fratelui meu, bunicii, verilor mei, putinilor mei prieteni, tuturor celor cu care obisnuiesc sa zambesc, lu` teacher, tuturor celor care m-au ajutat, persoanelor frumoase pe care le-am cunoscut la Bucuresti etc, etc, etc. Si daca am vorbit macar de doua ori in viata asta, iti urez aceleasi lucruri. Sunt atatea chestii pe care as vrea sa le schimb la mine si la caracterul meu tampit. Pana una alta, sunt fericita ca petrec Revelionul cu prietenii mei, mi-e atat de dor, pe unii nu i-am mai vazut de mult.

Pentru mine imi doresc sa-l cunosc pe Fat-Frumos. Daca-l intalniti, spuneti-i ca-l accept si fara calul alb.

Spre 2022

Si e ultima zi de Craciun, venita odata cu perioada in care ma trezesc si trebuie sa zaresc calendarul pentru a-mi da seama daca-i luni sau vineri. Acum, mai mult ca niciodata, m-am convins ca dispozitia mea e mai schimbatoare decat secundarul unui ceas. Probabil daca as fi scris postu` asta ieri, mama ar fi crezut iar ca pic in depresie. In momentul asta, mai c-as pleca sa dansez. Uneori asa ma satur de mine… Noroc de unu`, altu`, ca ma mai trage din cand in cand la sol. Da` banuiesc ca asta-s eu si asta e, alta mama nu mai face. 🙂

Pot sa va zic ca in Ajun eu am jucat baba oarba, asta dupa ce am tabarat toti pe cadoul fratelui meu (da, stiu, el are nici 13 ani) si am baut un vin fiert ataaaat de bun. Da, n-am scris nimic in care sa va urez sa aveti parte de minuni si sa vi se imbuneze sufletele si si si, da` am lasat un mic mesaj pe pagina de facebook, un gram de Craciun am si eu in mine.

Acum se duse si asta. Aveti grija ce faceti cu petardele de Revelion si sa veniti la mine cu ursu`, ca am sa va primesc cu drag. Eu stiu c-am sa fiu cu prietenele mele atunci, asta daca nu se hotaraste sfarsitul lumii sa vina mai devreme. An colorat s-aveti!

Young creatives at work

Nu m-as fi gandit niciodata ca n-am sa fiu in stare sa scriu macar un post pe saptamana dupa plecarea de acasa. Mna, mandra nu-s si mi-e ciuda ca umplu asa greu spatiu` pe aici, dar asta e, cei trei cititori vor da dovada de ingaduinta maxima.

Acum, ca sa intelegeti; la facultate imi place, cel putin momentan. M-am mutat, m-am mutat, m-am mutat, de 1000 de ori “m-am mutat” si-s super incantata de asta. Cu banii si timpul nu-s deloc prietena, nu stiu ce au cu mine, dar exact asa ma inchipuiam. DA, o sa vi se para ciudat, dar imi place.

Am fost si la proiectiile dragului nostru festival, care a dat drumu` inscrierilor pentru editia din iarna; am reintalnit oameni dragi si m-am saturat de tot felul de oameni tampiti, care inca traiesc intr-o bula de cristal.

Mereu mi-am imaginat cum o fi cand primesti pachet de acasa. Ei, eu n-am primit chiar de acasa, am primit de la mamaia (a se intelege “bunica”) si da, a fost o experienta noua; am plimbat geanta aia juma` de Bucuresti, da` bun a mai fost dupa!

Mi-a fost tare dor de voi!

Vreau un final fericit

Sa-mi creez propriul basm, cu final specific, in care vom petrece toti de ne sar fulgii. Protagonistii nici macar nu trebuie sa fie un el si-o ea, casatorindu-se si impartind averea tatalui ei.

Ramanem la cifra fatidica trei. Doua surori si un frate, mezinul din poveste. Toti au pasit in viata cu stangul, pentru ca au ratacit contractul semnat cu un nene tare bun, imbracat in alb si cu o barba lunga, ca neaua. Sau poate l-au semnat pe cel gresit inca de la inceput. Trei camere diferite, cu trei cheite; aceeasi forma, culori diferite. Culoarea le definea caracterul.

In realitate, situatia a luat o intorsatura tampita. Au luat nastere trei lumi diferite, marcate de sentimente ce intristeaza autorul acestui basm. (Unica parte buna este aceea ca personajele secundare s-au inteles intotdeauna, desi au scris in frunte deviza: “Nu ne pasa”).

Finalul meu suna cam asa: cele trei lumi formeaza un Univers ferit de rautate. Autorul s-a saturat sa alerge de la o lume la alta. El adora firea apriga si blandetea surorilor, iar ochelarii mezinului i se par foarte smecheri.

OK, donati-va toata atentia aici si indepliniti-mi dorinta, altfel va trimit inapoi lenjeria de pat pe care tre` s-o iau la facultate. Si păturile.

Ce-nseamna sa fii batut in cap

E un concept inventat de o prietena, dar eu ii voi da un alt sens.

Suna cam asa: daca ar exista un DEX ilustrat prin imagini, la cuvantul bleaga (ce-nseamna sa fii batut in cap) ar trebui sa apara mare, intr-un colt de pagina, poza mea. Pana situatia nu-ncepe sa se agraveze, stau intinsa pe iarba, cu-n pai in coltu` gurii si-o palarie de-mi pica de pe capul asta sec, uitandu-ma la cer si numarand oile. Cand vad ca totul o ia razna, incep sa-mi dau seama de… mnea, prea inutil.

Am o problema la un picior. De mult timp. Un an. Nu ma durea, so, de ce m-as fi dus la doctor? Ma rog, de un timp chestia asta a inceput sa ma deranjeze din ce in ce mai tare siiiiiiiiiiiiii, sa vedeti, am fost la medic.

Mi-e sila sa merg la doctor, pentru ca mi-e si mai sila cand ma gandesc ca ar trebui numai sa pasesc in spitalul asta, care arata minunat la suprafata. Si atat. Mi-am adus aminte de toate experientele mele de genul.

Eram in clasa a IV-a cand m-am operat. Norocul meu a fost ca nu a trebuit sa stau mult in spital, pentru ca riscam sa ma imbolnavesc. :)) Bine, si durerea era prea mare ca sa-mi mai pese ca stau intr-o camera ingrozitoare. Dar nu ala era baiul, ci timpul petrecut din doctor in doctor, pana s-a incumetat o doctorita sa ma ia sub aripa ei, constienta ca risca. Ma rog, n-a fost o operatie tocmai usoara.

Probleme cu vederea am din nastere. Primul doctor la care am fost a avut grija sa-mi nenoroceasca de tot vederea, urmand ca un altul sa salveze cat de cat ce a “distrus” mediocrul.

Pe langa medicii de familie pe care i-am avut, se afla unul pe care am sa-l urasc toata viata. Sotia sa este minunata, ea este cea care m-a operat, dar nu-nteleg multe chesti… Am avut un medic pediatru de milioane, el m-a ajutat sa scap de fiecare data cand am facut pneumonie, sau de toate alergiile pe care le-am facut. Dentistul la care merg (de fapt e o “ea”) exprima atata incredere, incat ma face sa uit ca urmeaza sa fiu torturata. Iar acum am un medic de familie de si mai multe milioane. Cu toate astea, cica n-am fost un copil bolnavicios. :))

Ceea ce vreau sa spun este ca am dat de tot felul de doctori, dar sunt bucuroasa ca au predominat cei competenti si am stat departe de carcera asta, numita spital.

Acum am de urmat un tratament de trei milioane, FARA medicamentele compensate. Problema e ca nu se gasesc toate in Piatra. Doctorul isi suna un fost pacient, care suna pe nu stiu cine, de la o farmacie din Galati, care-i confirma ca saptamana viitoare am si eu medicamentul respectiv, fara de care nu pot incepe toata nebuneala asta. URLUUUUUUUUU!

Astept sa ilustrati DEX-ul in imagini.

The last hop :))

Cica de azi sunt oficial absolventa, stiti voi, cu diploma. Ma uitam la diplome si ma intrebam daca-mi vor fi vreodata de ajutor… si m-am speriat de fata mea din clasa a IX-a.

Tot azi am renuntat in a mai spera ca-mi pot aranja “treburile” din timp, pentru a nu mai fi nevoita sa umblu ca nebuna pe ultima suta de metri. It doesn`t work. Deciiiii, ma asteapta multe zile de vara pline de canicula si inca multe friguroase, prin zapada. Ador sa ma plimb de colo-colo cu acte dupa mine.

Maine ma car la Bucuresti, pentru examenul de admitere. Ar fi o chestie sa-l si trec; nu de alta, dar n-am niciun plan B. Anyway, am vorbit cu Cassy si ne vom sopti raspunsurile daca picam in aceeasi sala. :))

Pana mea, is vesela si increzatoare si si si cica merg cu cortul la mare. Dar voi avea net, asta daca nu ma pune var`miu la invatat. :)) Deeeciiii, sa intre toti la ce facultate-si doresc, desi ma gadila buricul degetelor sa zic si vreo doua de dulce, dar noi sa fim sanatosiii!

Intre admitere si distractie

Imi tot vine sa ranjesc si ma gandesc la unul din comentariile primite pe blog, in care TED spunea ca Bucurestiul este foarte frumos cand esti student. Am recunoscut ca-mi place aici de cand mi s-a dat sa vad Gara de Nord in fata ochilor pentru prima data si inca astept sa devin studenta, dar examenul s-a stabilit tocmai pe 22. Acest lucru echivaleaza cu inca o saptamana de invatat having fun.

Chiar daca ti se topea asfaltul sub picioare, miercuri am fost sa ma inscriu la examenul de admitere, unde m-am intalnit si cu Cassy, asa cum stabilisem. Sunt 7 candidati pe loc, iar eu in continuare fara o a doua optiune, dar cu multa incredere de sine. Mai ales dupa ce am citit forumul FJSC-ului. Dupa, am trecut la partea care-mi place mie si-am experimentat un fel de mancare chinezeasca tareeee buna… si iute. Ieeeei! Cu o seara inainte facusem cunostinta cu juma` de pepene galben plin cu inghetata… Deja nu ma mai suport.

Ador metroul, serios! Si nu e ca si cum as fi venit de la Piatra-Neamt si am descoperit focul, dar n-aveti idee ce senzatie ma cuprinde atunci cand imi dau seama ca-l nimeresc pe ala bun si merg in directia corecta. Si, sincera sa fiu, am un oarecare respect pentru toti cei care au venit singuri la inscriere si incearca sa se descurce singurei.

Doamne, daca fiecare viitor student ar avea norocul meu, s-ar da admitere saptamanal. A avut var`miu grija sa ma scoata din casa si sa-mi arate diferite locatii, deloc lipsite de bun gust.  Mi-a facut cunostinta cu vreo doi colegi de-ai lui, prilej cu care am mai furat ceva ponturi si-am mai aflat cu ce se papa publicitatea.

Am incercat sa gatim o reteta simpla, propusa de mama si, cu toate ca eu-s gospodina lu` peste, dar el ma intrece la acest capitol, n-am stat flamanzi.

Am facut-o si p`aia cu shopping-ul, dar din necesitate. Urasc costumele de baie, adica, partea mea esuata e de vina. Dar, cu toate astea, maine mergem in straaaand.

O postare noua

Am tinut neaparat sa apas butonul “add new post”, dar nu gasesc o explicatie logica pentru asta.

Da` imi place seara. Seara stand cu geamul deschis, ascultand forfota de afara, care, in mod ironic, imi prieste. E momentul in care linistea ajunge si la mine, pe norisorul 9. Noi o credem sumbra, dar luminile ii dau culoare si o insufleteste.

Totusi, e o senzatie atat de stranie, una placuta, care ma usureaza. Iubesc vara pentru ca aduce a veselie; iubesc serile de vara pentru ca par simple, fluide… Iubesc toata perioada asta, cu examene cu tot, in care ma enervez, apoi ma amuz si-mi bag picioarele-n tot ceea ce nu-mi este necesar existentei. Intelegi? Unele persoane care traiau un centrul Universului tau au ajuns acum sa fie simpli trecatori prin viata ta. Au reusit sa te indeparteze, nedandu-si seama ca, de fapt, iti fac un bine. Te-au facut sa-ti doresti mai mult, pentru ca meriti mai mult. Si asa, usor, usor, isi fac loc alte suflete pe langa tine. Dar sunt unele care nu pleaca niciodata.

Uneori mi-as dori sa fiu mai rabdatoare cu cei dragi. Si incep de la fra`miu si ma tooooot duc ca o naluca, pana-mi trece nebuneala si-ncepe sa-mi para rau. Dar daca rabdarea are un nume, acela nu este al meu, iar eu nu vreau sa mi-o mai impun. Da` eu ii iubesc si-i iubesc si-i iubesc, pentru ca merita.

Caldura+Sport=Ma scapa de depresie

Cronicutza poarta tricou. Nu, nu. Vremea ii permite Cronicutzei sa poarte tricou! I can`t believe it. E nais, asta-i atmosfera ce-mi place. Pe principiul “una calda, una rece”, zilele astea chiar au fost placute si m-am simtit iar eu. Vremea a contribuit la asta, fara doar si poate.

Si pentru ca tot ne place, place, place, m-am gandit eu asa, ca acum, in prag de BAC, sa incep sa merg din nou la aerobic.

Povestea incepe in Paleolitic, acu` doi ani jumate. Eram determinata si am avut parte de niste momente tare frumoase acolo. Cum altu` e dependent de ciocolata, eu am devenit dependenta de aerobic. Ajunsesem sa stau si la trei sedinte consecutiv, partenera in aceasta aventura fiindu-mi Ana, o prietena din copilarie. Mai mergeam si pe jos dus – intors, sa fie felul complet. Evident, a doua zi nu reusea niciuna sa se ridice din pat.

S-au mai schimbat antrenoarele in decursul acestui timp, dar una a ramas si pana in ziua de azi. Cea pe care am vazut-o in prima zi si cea pe care o vad si acum. Nu mai zic de faptul ca am corup-o si pe mama de vreo doua ori, cand a fost acasa, doar ca ma intrebau duduile daca-i sor`mea. Si mi-am mai atras vreo doua colege de partea mea. :))

Doamne, prima zi… eram atat de emotionata si-mi faceam atatea griji ca nu am sa ma descurc. Da` a functionat, azi am cu 25 de kile in minus. Si nu, n-am 30.

Stiu ca tot pe la inceput venise o antrenoare tinerica, frumoasa rau, era ca spirtu`, nene, nu te opreai o secunda, iesea sufletu` din tine. Si aveam o atractie sa stam la orele ei, nu ca am fi noi sado, dar se simtea ca ceva lucreaza in corpu` ala al tau. Adoram sa am febra musculara. Era un fel de dovada ca nu topai p`acolo degeaba. Si, apropo de asta, nu e chiar topait, pentru ca e mult mai greu decat pare. Incercase odata Fat-Frumos sa faca un soi de abdomene, usoare in mintea lui, si s-a ars. Unele din doamne chiar isi luau bagajelul si plecau la un moment dat.

Eiiiii, de vreo sase luni n-am mai calcat pe acolo. Nu va zic ce chin a fost pentru mine. Practic, aerobicul devenise un stil de viata, iar sala o a doua casa. Aveam mereu impresia ca ma superingras&stuff, idei de nebuna, totul era in mintea mea. Adevarul e ca ma simteam foarte bine cand ieseam de acolo, relaxata chiar. Acu` stateam si ma intrebam de ce n-am mai avut timp. Si tot incerc sa-mi gasesc scuze. BAC`u nu e una, ca tot n-am invatat pentru el, dar mi-am amintit ca am avut altele pe cap.

Btw, ieri mi-am luat o inghetata si dupa m-am dus si mi-am facut abonament. Haa! Tipa chiar si-a adus aminte de mine si s-a mirat zicand asa: “cum, tu, cea care erai toata ziua pe aici si stateai la cate doua sedinte odata?” :)) Am avut un dialog interesant.

Al treilea lucru pe care il fac cand ma duc in Bucuresti: caut o sala de sport. Nu stiu care-s primele doua lucruri, dar stiu ca-mi va lipsi oamenii si atmosfera de aici.

Am facut si vreo doua ghidusii, daca tot suntem la momentul adevarului. Ana se certa cu mimozele de 12 ani venite la piscina, si pe buna dreptate, erau niste nesimtite tupeiste. Am mers cu abonamentul expirat muuuult timp, pana sa se prinda ele. Si da, mergeam pe o singura sedinta si la aerobic si la fitness, cand se apucau piticii de dansat pe mese.