Nu mă prea mă încântă pe mine să primesc flori.

Deși oricum cineva le taie că primesc eu sau nu, prefer să știu că rămân frumoase în grădini, nu sunt rupte și uscate după 2-3 zile.

Dar nici nu pot să spun că nu m-a bucurat și surprins foarte tare trandafirul pe care l-am primit azi. Fără nici o ocazie specială, fără nici un semn… plus că sincer, nici nu prea îi stau în caracter astfel de cadouri. În general îmi dă bani să îmi iau ce vreau eu, ca să nu se chinuie prea tare.

Dar când am ajuns azi acasă, fratele meu mă aștepta cu o floare. Pentru o clipă am crezut că am greșit casa.

M-a anunțat, desigur, că pentru asta nu o să mai primesc nimic de 1 martie (iar de 8 martie el oricum nu îmi dă nimic, că cică nu sunt mamă). Dar i-a venit pur și simplu să îmi ia azi o floare.

Și dacă tot sunt azi la capitolul flori, vreau să o anunț pe Mâzgălica ceva. 😀 Mi-a încolțit și mie zambila din balcon. Deci sfaturile alea au dat roade. 😀 Să vedem cum evoluează, o să pun poze și când înflorește.

În caz că ați uitat (sau nu ați șitut niciodată 😛 ), am primit astă primăvară un ghiveci cu o zambilă de la cineva, tocmai pentru că îi făcusem morală multă vreme de la buchetele de flori care nu țin decât câteva zile (nu mai găsesc postul ăla). Mă rog, în perioada aia eram și foarte supărată pentru că mai mult de jumătate din colecția mea de flori primite și uscate de-a lungul a patru ani, s-a fărâmat de tot. Nu că era mare… dar tocmai pentru că nu era mare, știam fiecare când și de cine îmi fusese dată…

Priviri neplăcute…

Recunosc, poate că și eu uneori arunc priviri ciudate oamenilor (dar uneori e fără intenție), dar nici ale altora nu mă încântă. Paiul și parul, nu? 😀 Mereu se aplică.

Cel mai tare mă enervează fetele care se uită urât la mine când sunt în oraș cu fratele meu la cumpărături, plimbare sau orice altceva. Da, știu că el e bărbatul ăla șarmant, frumos, cu doza potrivită de eleganță și extravaganță, interesant, etc. și eu par gagică-sa aia banală și complet nepotrivită… dar, nu știu, ar putea să nu se uite așa sugestiv la mine, de parcă aș fi furat bărbatul pe care ele trebuiau să îl aibă sau de parcă m-ar prăji la foc mărunt că nu am luat un iubit de „talia” mea.

Probabil ar fi trebuit să mă obișnuiesc de atâția ani. Și când eram în liceu și ieșeam în oraș zicea lumea că suntem un cuplu. Chiar zicea la un moment dat fratele meu că o să își facă un tricou cu un semn orientativ și mesajul: „ I’m with my sister.” Ca să nu rateze ceva la agățat.

Deși nu spun că nu mă amuză… 😆

Chiar nu înțeleg cum pot oameni să deducă asta dacă văd că nu ne ținem de mână, de spate, de după umăr… căci din câte am observat în ziua de azi iubiții merg în general cât mai mult unul în sufletul celuilalt. 😆

Și nu numai la noi. Eram o dată la metrou și era o fată plinuță, dar foarte bine îmbrăcată și aranjată, și se ținea de mână cu iubitul ei mai… de luat pe sus vântul. Toată lumea s-a uitat la ei ostentativ o vreme, de parcă domnule ea trebuia să își ia unul mai pe măsura ei.

Sau tipul de 1.90 cu tipa de 1.65.

Bine, mai era clasicul exemplu al profesoarei de franceză din liceu, acela cu băiatul în trening lângă fata aranjată ca de bal. Eu l-aș adăuga acuma și pe cel al hipsterului tramp-style, lângă domnișoara foarte șic, cu tocuri de 10 cm și fiecare șuviță de păr la locul ei.

Da, unele cupluri par ciudate; dar poate au și ei motive foarte bune de a trece peste aceste diferențe.

„Unii oameni îți rămân indiferent de orice în suflet.”

Cred că în ăștia doi ani am scris de nenumărate ori despre ea. Dar cum nu aș putea să scriu? Mai ales azi…

Am cunoscut-o într-o zi de iulie. Era după admiterea în liceu; viitoarea dirigintă ne chemase pentru o întâlnire înaintată. Era așa ciudată mulțimea aia de oameni pe care nu îi cunoșteam. Erau și 2-3 colegi care fuseseră în aceeași școală generală cu mine, dar cum abia îi știam din vedere nu conta.

Ufff… în mintea mea se formase ideea clară că necunoscând pe nimeni și la timiditatea mea de pe vremea aceea, nu o să socializez deloc.

Așa că m-am așezat în prima bancă pe mijloc.

La un moment dat o fată vine întârziată și mă întreabă dacă poate sta lângă mine în bancă. Îi zic da.

Începem să vorbim, aflu că o cheamă Alina, că bunicii ei sunt din aceeași localitate cu străbunicii mei.

Când am venit în septembrie eram entuziasmată tocmai de ideea că dacă tot nu o să mă leg de colegi, o să o am pe ea. 😀

În primele luni totul a fost frumos, vorbeam despre orice, stăteam în aceeași bancă.

Dar după iarnă au urmat diversele concursuri școlare. Atunci am început să mă apropii de o altă colegă; învățam și făceam exerciții împreună, iar dacă discuțiile nu mergeau întotdeauna la fix, mereu se lega ceva că doar eram amândouă pasionate de fizică, informatică și tehnică. Numai că ea făcea parte din alte sfere. Știți voi (sau nu 😆 ), grupul ăla din clasă care se credea superior tuturor, care aveau bani să petreacă oriunde și oricând, cărora părinții le cumpărau la 18 ani mașină direct și se duceau la curse și pădure mereu, care făceau mișto de orice avea o situație materială mai precară, care cântărea weekend-urile în mers la mall-uri în Iași să nu aibă altcineva haine ca ei în orașul ăla micuț, etc. Ei nu o priveau cu ochi buni pe Alina tocmai din cauza situației materiale; eu nu aveam probleme cu asta, dar fiind adolescentă, impresionabilă și prostuță, mă simțeam prost că uneori făceau mișto și de mine că eram prietenă cu ea.

Așa că am început să o ignor prin clasă. Chiar fățiș.

Într-o zi m-a luat deoparte în timp ce mergeam spre casă și m-a întrebat:

„Ce am făcut ca să fii supărată pe mine?”

N-am știut ce să răspund. Mă simțeam prost. Nu greșise cu nimic… dar… nu mai simțeam legătura aceea între noi. Nu o mai vroiam ca prietenă.

Mai ales că prin perioada aia cunoscusem prin cealaltă colegă un tip care îmi plăcea mult. Oricum, „prietenia” asta nu a durat mult. Mai întâi am ignorat și cealaltă colegă și grupul respectiv din cauza relației cu tipul respectiv (de fapt am ignorat forțat mai multă lume). Rămăsese o amiciție seacă. După doi ani, la despărțire, însă m-am îndreptat din nou spre ei. Dar nu puteam… lumea asta mi se părea frivolă. Oamenii ăia nu se puteau distra și nu dansau decât după a doua navetă de bere. Mie nu mi-a plăcut niciodată alcoolul și nici nu am fost faan petrecerilor surpriză cu vomă și tâmpenii făcute la băutură.

Și totuși aveam nevoie de o prietenă care să mă ajute să îmi vindec rănile. Eram singură, tristă… și atunci Alina, observând asta, a început să încerce să mă ajute cumva, măcar cât mă vedea la școală.

Mă simțeam atât de rușinată… eu nu o mai băgasem în seamă de peste doi ani, iar ea era acolo pentru mine. Avea un suflet de aur… păstram distanța pentru că acum nu mă consideram demnă de prietenia ei.

Dar ea a fost alături de mine și prin ea am învățat ceea ce înseamnă cu adevărat prietenia. Perioada petrecută cu ea, spre sfârșitul liceului, a fost una dintre cele mai frumoase din viața mea. M-a ajutat să cresc și să mă simt bine. Mă trăgea după ea la dansuri mereu. Lumea ne făcea curajoase că dansam fără să ne alcolizăm înainte (deși eu nu înțeleg nici acum ideea asta preconcepută că daăc nu bei măcar puțin, nu te poți distra la o petrecere).

Ea era energia mea de zi cu zi.

Însă o altă vorbă de a ei m-a schimbat cu adevărat. Era în vara de după liceu, stăteam de vorbă pe câmp la umbră și vorbind despre viață în general mi-a zis:

„Știi, aș vrea să fiu ca tine. Să mă atașez mai mult de lucruri decât de oameni și să nu sufăr atât de mult după ei.”

Vorbele astea m-au marcat profund în momentul ăla. Da, așa fusesem de ceva vreme… mă feream cât puteam să nu mă atașez de oameni, să nu pun suflet în relațiile cu ei (asta e cu totul altă poveste totuși). Îmi era frică să nu fiu rănită; dar frica asta făcea un rău mare. Persoana care fusese mereu alături de mine credea că nu eram atașată de ea… mă privea ca o ființă rece, dar nerănită.

Mi-am dat seama că pentru o prietenie ca a ei ar fi meritat să fiu rănită de mii de persoane înainte, de mii de încercări. Pentru a găsi așa ceva merita.

Și că poate pe alții chiar îi voi pierde încercând să fiu insensibila care nu stă să fie rănită. Poate oameni la fel de minunați.

Iar asta m-a ajutat mult când am plecat într-un mediu nou.

Vorbeam mereu, chiar dacă studiam în localități diferite. În prima vacanță de iarnă, am făcut Revelionul împreună. Apoi să ne întâlnim a devenit din ce în ce mai greu. Vacanțele nu se potriveau, mai era vara practica, ea s-a apucat să lucreze, etc.

Când am văzut-o ultima dată era foarte shimbată. Mai ales că nu vorbisem de mult.

Ea după ce a terminat facultatea anul trecut a plecat în Grecia. Și mai greu… rar când dădeam una de alta pe mess.

Dar oricât de multe luni nu am vorbi, mereu e la fel.

E fata aia veselă, cu un zâmbet de milioane care îmi spune „frumoaso” și care mă întreabă în cele mai mici detalii ce am făcut. Simt căldura ei prin monitoare și fibră optică… parcă nimic nu s-a schimbat.

Și tot ea a spus:

„Nu contează câți oameni noi cunoști. Nu contează nici că sunt de o mie de ori mai buni. Unii oameni îți rămân indiferent de orice în suflet.”

Voi de unde va inspirati si cum gasiti motivatie sa scrieti?

Mulți scriitori se inspiră din experiențele personale. Fie că este vorba de călătorii în locuri exotice sau de interacțiuni cu persoane interesante, aceste momente de viață aduc adesea idei valoroase pentru articole sau povești captivante. Observarea atentă a oamenilor și a mediului înconjurător poate dezvălui povești fascinante și perspective unice, care pot alimenta creativitatea unui scriitor.

Citirea cărților, vizionarea filmelor sau explorarea altor forme de artă poate oferi o nouă perspectivă asupra modului în care se poate aborda propria scriere. De asemenea, interacțiunea cu comunități de scriitori sau participarea la ateliere de creație poate oferi oportunități de învățare și de creștere personală, motivându-i pe scriitori să-și exploreze propriile talente și să-și îmbunătățească abilitățile.

În ceea ce privește găsirea motivației, mulți autori se bazează pe disciplină și pe un program bine definit. Stabilirea unui program zilnic sau săptămânal pentru scriere poate ajuta la menținerea unui ritm constant de lucru și la evitarea blocajului creativ. De asemenea, stabilirea unor obiective realiste și a unei planificări clare poate oferi inspiratia necesara și poate încuraja un autor să continue să-și urmeze pasiunea.

Pentru unii scriitori, găsirea motivației poate veni și din feedback-ul pozitiv al cititorilor. Parerile favorabile asupra articolelor sau a cărților publicate poate constitui o sursă de încurajare și validare a muncii lor. De asemenea, posibilitatea de a influența și de a inspira alți oameni prin cuvintele lor poate fi o sursă puternică de motivație pentru mulți autori.

Frumos și urât

Poate pentru unii e cel mai mare motiv de frustrare.

Dar pentru mine faptul că oamenii nu pot atinge extremele e farmecul vieții.

Și cel mai bun om are o fărâmă de răutate în el. Iar cel mai rău om are un sâmbure de bunătate sau simte o candoare imensă gândindu-se la o anumită persoană. Iar dacă să găsești răul din cineva bun nu are așa mult farmec, să găsești binele din ăla rău e ceva deosebit. Mai ales că o dată făcută catalogarea, oamenii neagă tot ce ar putea fi bun în omul ăla.

E ca la fazele când vecinul drăguț de vizavi se dovedește a fi criminal în serie. Nimănui nu-i vine să creadă.

Uneori asta se reflectă și în fizic.

Îmi mai povestea o amică într-o zi cum văzuse în metrou un bărbat urât și neîngrijit, urâcios de brunet, dar care avea niște ochi albaștri superbi.

Într-o seară în metrou am văzut niște mâini deosebite la un bărbat de 50 de ani; era genul de om care probabil înafară de bărbierit nu cunoștea alt fel de îngrijit… un simplu muncitor… dar avea niște mâini mai frumoase decât mulți metrosexuali care stau ore la manichiură…

Sau reîntorcându-mă la cealaltă parte, am cunoscut atei cu o morală mai dreaptă și un respect față de semeni mai mare decât mulți care arborează cu mândrie titlul de creștin.

Noi oamenii suntem tare ciudați. Suntem gri, suntem colorați, suntem combinații din tot, iar noi tot vrem să fie tot alb și negru.

Ce inseamna cand iti curge sange din nas din senin

Sângele care curge din nas, în mod aparent neașteptat și fără un motiv evident, poate reprezenta un moment de îngrijorare și neliniște pentru mulți dintre noi. Această experiență, cunoscută sub denumirea de epistaxis în terminologia medicală, poate avea diverse cauze și poate fi un semnal al unor probleme de sănătate sau poate fi rezultatul unor factori mai puțin preocupanți.

Unul dintre motivele comune pentru sângerarea nazală este uscăciunea excesivă a mucoasei nazale, care poate fi cauzată de aerul uscat, de expunerea prelungită la aer condiționat sau de alergii. În astfel de cazuri, vasele de sânge fragile din nas pot să se spargă ușor, provocând sângerarea. De asemenea, o leziune minoră sau un traumatism ușor la nivelul nasului pot duce, de asemenea, la sângerare nazală.

Cu toate acestea, în unele cazuri, sângerarea nazală poate fi un semn al unor probleme de sănătate mai grave, cum ar fi tensiunea arterială ridicată, tulburările de coagulare a sângelui sau chiar prezența unor polipi nazali. În astfel de situații, consultarea unui medic este esențială pentru a identifica cauza exactă și pentru a începe tratamentul corespunzător, dacă este necesar.

Pentru a gestiona sângerarea nazală acută, este recomandat să te așezi într-o poziție ușor înclinată înainte și să apăsati ușor partea moale a nasului, timp de aproximativ 10-15 minute, pentru a opri sângerarea. De asemenea, aplicarea unui pachet de gheață sau a unui prosop rece pe podul nasului poate ajuta la reducerea fluxului sanguin și la calmarea mucoasei nazale iritate.

Ce semnificație are plasarea acțiunii în ierusalim

Încrustat în țesătura istoriei umane, Ierusalimul, orașul sacru al celor trei mari religii monoteiste – iudaismul, creștinismul și islamul, are o semnificație profundă și universală. Prin plasarea acțiunii în acest oraș străvechi, se deschide o fereastră spre o lume de profunzimi istorice, spirituale și culturale, care îmbogățesc înțelegerea noastră asupra valorilor fundamentale ale umanității.

Ierusalimul este adesea privit ca un simbol al unității și al diversității religioase, reflectând o istorie lungă și complexă de înțelegeri și conflicte. Pentru iudaism, acesta reprezintă locul unde a fost construit Templul lui Solomon și locul cel mai sacru al religiei evreiești, Zidul Plângerii. Pentru creștini, Ierusalimul adăpostește locuri sfinte precum Biserica Sfântului Mormânt, asociată cu moartea și învierea lui Isus Hristos. Pentru islam, Ierusalimul este legat de Noaptea Călătoriei, unde Profetul Mohamed a fost dus pe Cer, și este locul unde a fost construită Moscheea Al-Aqsa.

Plasarea acțiunii în Ierusalim, prin intermediul literaturii sau filmului, poate aduce în prim-plan complexitatea moștenirii culturale și religioase, subliniind importanța respectului, toleranței și înțelegerii reciproce. Acest oraș istoric reprezintă o enciclopedie vie de tradiții, credințe și valori umane, care, în ciuda diferențelor, ilustrează căutarea comună a sensului și a transcendenței în cadrul umanității.

Cu toate acestea, plasarea acțiunii în Ierusalim poate, de asemenea, să deschidă discuții despre provocările și tensiunile existente în regiune. Istoria încărcată a orașului și rivalitățile politice actuale adaugă o notă de complexitate și sensibilitate, oferind oportunitatea de a reflecta asupra necesității păcii și dialogului constructiv în contextul actual al diversității religioase și culturale.

De ce sughitam

Sughitul, această senzație ușor enervantă și uneori amuzantă, este o experiență comună cu care ne confruntăm din când în când, fără să înțelegem întotdeauna cauza exactă. Această contracție involuntară a diafragmei și a mușchilor intercostali poate apărea în cele mai neașteptate momente, provocând uneori un mic disconfort. Cu toate acestea, sughitul este, de obicei, temporar și inofensiv, și poate fi rezolvat cu câteva tehnici simple și naturale.

Sughitul apare adesea ca urmare a unei iritații a nervului frenic, care controlează mișcarea diafragmei. Acest lucru poate fi declanșat de o varietate de factori, cum ar fi consumul excesiv de alimente sau băuturi, consumul rapid de alimente, expunerea la schimbări bruște de temperatură sau chiar de anxietate și stres. De asemenea, sughitul poate fi rezultatul unei iritații a stomacului, care trimite semnale către nervul frenic, declanșând astfel aceste spasme involuntare ale diafragmei.

Deși sughitul este adesea o experiență temporară și inofensivă, există și cazuri rare în care poate fi persistent și semnalează o problemă de sănătate subiacentă. În astfel de situații, dacă sughitul persistă pe termen lung și este însoțit de alte simptome precum dificultăți de respirație sau dureri toracice, este recomandabil să consultați un medic pentru a exclude orice condiție medicală subiacentă.

Din fericire, există numeroase metode simple și naturale pentru a opri sughitul. Acestea pot include consumul de apă, respirația adâncă și controlată, concentrarea asupra unei activități relaxante sau chiar stimularea ușoară a nervilor în gât prin înghițirea de zahăr sau apă rece. De asemenea, uneori doar o pauză scurtă și liniștită poate fi suficientă pentru ca sughitul să se oprească.

De ce nu se ia ACC seara

În lumea farmaceutică, respectarea regulilor de administrare a medicamentelor joacă un rol crucial în asigurarea eficacității și siguranței terapiei. Unul dintre aceste medicamente, adesea utilizat pentru reducerea durerii și a febrei, este acetilsalicilatul de calciu, cunoscut sub numele de ACC. Acest medicament are un rol important în gestionarea durerii, dar există anumite motive pentru care nu ar trebui să fie administrat seara.

Unul dintre motivele majore pentru evitarea administrării ACC seara se referă la riscul crescut de sângerare gastric sau ulcer stomacal. Acest medicament aparține clasei antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS), care pot irita membrana stomacului și pot crește riscul de sângerare. Administrarea în timpul zilei, când activitatea fizică și digestia sunt la cote mai ridicate, poate ajuta la reducerea riscului de astfel de complicații.

Administrarea ACC seara poate perturba somnul sau poate duce la disconfort gastric în timpul nopții, ceea ce ar putea afecta calitatea somnului și starea generală de bine. Așadar, este recomandabil să se evite administrarea acestui medicament înainte de culcare pentru a asigura un somn odihnitor și o digestie liniștită.

Deși ACC-ul poate fi un aliat eficient în gestionarea durerii și a febrei, este important să respectăm indicațiile medicului și să urmăm cu strictețe instrucțiunile de administrare, evitând abuzul sau utilizarea neadecvată. Consultarea medicului înainte de a începe orice tratament este esențială pentru a înțelege mai bine dozajul și regulile de administrare specifice, precum și pentru a identifica eventualele contraindicații sau riscuri potențiale.

Cine a inventat scoala

Deși ideea de a învăța și a transmite cunoștințe este una veche, originea exactă a școlii ca instituție rămâne un subiect dezbătut, cu rădăcini îngropate adânc în trecut.

Dacă ar fi să ne întoarcem în timp, vom descoperi că sistemul de educație organizat a fost inițiat în antichitatea îndepărtată, în diferite culturi din Egiptul antic, Mesopotamia, China și Grecia. De exemplu, în Grecia antică, filozofii precum Platon și Socrate au contribuit semnificativ la modelarea primelor forme de învățământ formal.

Cu toate acestea, ideea modernă de școală, așa cum o cunoaștem astăzi, a luat naștere în Evul Mediu, odată cu apariția mănăstirilor și a bisericilor ca centre de cunoaștere și educație. Printre primele școli înființate în această perioadă s-au numărat cele monastice, unde studiul textelor sacre și al filozofiei a fost la baza educației.

Unul dintre cei mai importanți contribuitori la dezvoltarea sistemului de școlarizare a fost Carol cel Mare, regele francilor din secolul al VIII-lea, care a pus bazele sistemului de educație în Europa occidentală prin promovarea învățării religioase și a studiului limbilor clasice.

O altă figură influentă în istoria școlii a fost pedagogul german Johann Friedrich Herbart, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul pedagogiei. Herbart a pus bazele pedagogiei ca știință, susținând importanța adaptării metodelor de predare la psihologia și nevoile individuale ale elevilor.

În prezent, conceptul de școală a evoluat considerabil, devenind o instituție esențială în formarea și dezvoltarea individului într-o societate complexă. De la școli tradiționale la educație online și învățământul la distanță, diversitatea formelor de învățământ continuă să se extindă, deschizând noi orizonturi de acces la cunoaștere și înțelegere.

Astfel, deși nu poate fi identificat un singur inventator al școlii în sensul modern, istoria umanității a fost mărturia unei evoluții constante a conceptului de învățământ, cu multiple contribuții aduse de-a lungul timpului de gânditori, filozofi și lideri din diferite culturi și epoci. Prin înțelegerea acestui context istoric bogat, putem aprecia mai profund importanța școlii ca fundament al progresului și al dezvoltării umane.