Currently browsing author

admin

”Te pup!”

E una din frazele care mă incomodează.

Nu îmi place, nu îi văd sensul.

Oricum, până am venit in București n-am avut de-a face cu ea.

Nu e vorba de acel ”te pup” spus persoanei iubite. Nici de prieteni (că ai mei nu folosesc așa ceva).

Ci de colega cu care ai vorbit de două ori în viață și te sună să te întrebe ceva. Sau de Cutăreasca, amică a lui nu știu cine care te sună să te invite la o petrecere/un grătar/ un revelion/alt eveniment unde n-are oameni destui. Sau orice altă persoană complet neapropiată de tine, care nu te-a pupat pe obraz nici la ziua ta. Pentru că nici măcar nu știe când e.

O fi vreun reflex… dar nu înțeleg gesturi de ”afecțiune” așa spontană.

Mai ales că eu n-am folosit niciodată așa ceva… mă rog, o persoană mai apropiată a spus că într-o seară, după ce mi-a zis ”te pup” am zis și eu același lucru. Eu eram adormită în seara aia… deci nu știu ce să spun., dacă să îi dau dreptate sau nu.

————————————————————————————————————————————

Asta îmi amintește din una din fazele ce țin de partea de regină a gafelor și aiurelilor din personalitatea mea.

Era o colegă cu care mă înțelegeam mai bine. Era cu spusul ”te pup” în loc de pa. Era oricum, genul ăla de persoană dulcică, heppy-heppy-joy-joy, mereu deschisă și bine dispusă. Și aveam și id-ul de mess al iubitului ei, coleg tot cu noi.

Nu prea vorbeam noi (eu și el, nu eu și ea), așa că am fost surprinsă că m-a contactat pe mess să mă întrebe câte ceva de ceea ce lucram noi. Însă folosea emoticoane zâmbicioase multe și zicea ”te pup” la sfârșitul conversației, încât eu mi-am dat seama că de fapt vorbeam cu iubita sa… adică nu era primul caz în care stau iubiți la unul din ei acasă, și stau pe mess împreună, etc. Adică nu era primul caz întâlnit de mine. În plus, eram în aceeași situație cu numerele de telefon… mă suna ea de pe vreo 2-3 și cel puțin unul era al lui (nici acum nu știu care).

Și mai ales pentru că persoana cu care discutam pe mess era drăguță în exprimare, iar el cât vorbisem cu el (de vreo 2-3 ori) era foarte rigid și chiar mi-a lăsat impresia că mă considera antipatică.

Și mai era acel ”te pup”, care eu nu l-am auzit decât de la fete.

Iar situația s-a mai repetat; tot același tipar… mă contacta cu diverse întrebări și eu deduceam din discuție că vorbeam cu ea.

Până în ziua în care am continuat cu ea discuția de pe mess din seara precedentă când ne-am întâlnit… despre care ea nu știa nimic. Și mi-am dat seama ce greșeală făcusem și îmi venea să intru în pământ de gafă.

Atunci am aflat ce înseamnă doi oameni care chiar se potrivesc. Vorbesc la fel, folosesc aceleași sintagme, aceeași exprimare… tot… Dacă nu le auzi vocea, nici nu faci diferență între ei.

Azi puteam lenevi mai mult în pat

Era ziua aia în care nu mă trezeam la șase.

Aș, la șapte fără 10 minute (care se califică tot ca ora 6 dimineața) mă sună prietena/colega. O întreb morocănoasă cât e ora, crezând că iar am închis alarma și întârziasem la facultate, la semnat hârtii.

”În 20 de minute sunt la tine. Mergem să alergăm.”

Auleu!

Am pus cafeaua la făcut, am făcut repede un duș (nu suficient de repede cât să nu dea cafeaua în foc), am tras niște haine sport e mine și am fugit pe ușă.

Și apoi am stat 20 de minute în frig. Nu de alta, dar ea a estimat greșit timpul de ajuns până la mine.

Apoi, începe râsul-plânsul. Ea o voleibalistă de performanță, crescută prin munți… rezistență mare… Eu… eu mă târâiam prin urma ei. Nu pot să-i fac față.

———————————————————————————————————————————————————————–

V-am zis că sigur avea o problemă.

Se întâlnise cu fostul.

Fostul care i-a dat papucii motivând că e prea deșteaptă pentru el, dar de fapt era cu alta de 3 săptămâni (nu vă înselați iubita dacă stați la cămin și vreo amică de-a ei stă în același cămin, chiar dacă află la 2 luni de la despărțire, tot află), și care după jumătate de an s-a hotărât că de fapt pe ea o vrea și de atunci o mai sună la 2-3 săptămâni să-și spună oful.

Începuse tipul cu o altă placă acum… că cică a slăbit 20 de kg tot gândindu-se la ea. Ea se uitase cam ciudat la el, că e cam roș în obraz ca mai înainte, dar exista o explicație. Întâi s-a îngrășat până la 112 kg și apoi a slăbit 20 (probabil s-a îngrășat și gândindu-se la ea).

Dileme sentimentale… exact cât să nu le înțeleg eu.

——————————————————————————————————————————-

Și eram cu practica pedagogică; și i-am zis că eu nu mă duc cu ea la liceu.

Că mă bagă în belele.

Corupătoarea de minori.

După individul de mai sus, s-a cuplat cu unul mai mic decât ea… cu mult. Adică ea e ca mine în anul 3 de facultate și ăla nici n-a terminat liceul. Și era și minor când s-au cuplat.

Dar nu, m-a trimis cu ea prietenul meu cel mai bun, să am grijă să nu facă vreo prostie să dea iama în băieți de liceu.

Și mișto-uri, mișto-uri… și cât râdeam eu mă durea burta infernal.

———————————————————————————————————————————————

Parcă m-a călcat trenul. Mă doare fiecare bucațică din mine cât m-a alergat aia… și asta e azi!!! D-apoi mâine. Fratele meu când m-a văzut cum merg prin casă era să cadă de pe canapea de râs.

Recunosc, a fost mai tare decât faza în care îmi amorțise piciorul că stăteam pe el și când pășeam leșinam de râs. Că atunci râdeam singură.

———————————————————————————————————————————————-

Azi e onomastica bunicii și surorii mele… aș fi vrut să le văd… să le urez în față la mulți ani… să le ofer un cadou… greu cu distanta asta.

———————————————————————————————————————————————–

Azi am vorbit cu fetele din Franța… mi-am amintit cât de dor îmi e de ele… e ciudat să ne povestim aventurile și să nu le fi petrecut împreună.

Zâmbete și lacrimi

Mă simt ciudat… toți colegii mei din liceu sunt în febra licenței… și eu încă mai am în față o bucată bună de facultate…

Nu e vorba de statut… eu încă învăț și ei sunt în clasa ”muncitoare”, că și eu sunt pe acolo… Dar mă simt ciudat… de parcă nu mai suntem în aceeași generație… parcă a mai fugit din timp între noi.

Dar parcă nu regret. Datorită colegilor mi-au fost dragi și anii de facultate. Zâmbete, râsete, discuții.Am avut parte și în liceu și în facultate de băieți bârfitori… dar bârfitori-bârfitori… noroc că erau și simpatice, de li se iertau greșelile.

Și eram cu colega mea (scuze, dar e una, că alta n-am… poli stufff) în pauză și intră altcineva în sala de curs și ne spune că ne bârfeau băieții de la noi în grupă. Nu știu ce au bombănit acolo, dar nu ne-au scos azi din poreclele Aspirină și Paracetamol.

—————————————————————————————————————————————————–

Am spus că am o colegă, nu? Aveam 3, dar 2 sunt plecate cu Erasmus. Vorbeam de grupă… că în serie suntem mai multe fete… vreo 30, adică o fată la 3 băieții.

Când am început facultatea erau 2 blonde. Acum sunt 20, prin trecere treptată.

Nu știu ce e… dar e o molimă.

Și în principiu n-am nimic cu blondele. Dar am o problemă cu faptul că unele țin să se facă blonde, doar că e la modă… și nu le stă bine. Mai ales cele care se fac blonde, deși erau brunete sau pana corbului. Și după aia li se văd sprâncenele negre… hai treacă-meargă. Dar un lucru e sfânt: dacă te chinui să te faci blondă și să te menții… epilează-te pe mâini! Oricât de scurt, subțire, nevizibil e părul de pe mâini… tot păr negru e!!!

——————————————————————————————————————————————————————-

Colega mea îmi zicea zilele astea, când observăm că încă una s-a făcut blondă, că ar trebui să ne facem probleme.

Mă uit la ea și strâmb finuț din nas: ”De ce? Tu ești deja blondă. De la natură!”

Se spune că atunci când îți pierzi un simț, celelalte se ascut.

Nimic mai neadevărat uneori.

Din cauza copacilor infloriți, am alergie, deci nasul înfundat tot timpul, sinusurile cu problemele de rigoare… stau cam prost cu simțul mirosului.

Și e aiurea… e ca la răceală când nu mai simți gustul la mâncare (căci toată lumea știe că gustul fară miros dispare aproape)… și cafeaua are gust de apă…

——————————————————————————————————————————————————————-

M-am enervat și m-am tuns singură.

Nu m-am mai dus la coafor sa zică lumea că dau bani degeaba că nici nu se cunoaște că mă tund… vroiam să conving pe cineva să mă tundă și n-am reușit. M-am enervat, am luat foarfeca, m-am dus in baie, mi-am tuns ultima treaptă de filaj care mai avea 3 fire. După aia vreo 3 zile la rând m-am mai tuns 2-3 cm că mi se părea că n-am tăiat nimic.

Și mă duc eu mândră să mă laud la o prietenă ce bine m-am tuns singură.

Aia se uită, se tot uită… zice că nu m-am tuns. Moment de mândrie că m-am tuns bine. Nu… îmi zice că am lăsat un laț lung aiurea, dar nu se cunoaște că e prea lung și că trebuie să mă tund și eu… măcar până la jumătatea spatelui să se cunoască.

Mă întorc acasă, tund lațul ăla, și îi dau dreptate… dacă stau să mă gândesc bine… chiar pare părul mai lung ca înainte.

Dar și așa… e bine pentru tuns singură… că iar îmi trebuiau 3 luni între hotărârea de a mă tunde și ajunsul efectiv la coafor.

Mama când a auzit că mă tund s-a speriat. Data trecută când m-am tuns după o pasă proastă, m-am tuns până la umeri de nu mă recunoștea nimeni. Din fericire trec prin pase proaste o dată la 4-5 ani… deci nu duc prea des lipsa părului meu lung…

Week-end in familie

Week-end-ul asta mi-a demonstrat ca oriunde ne-am petrece timpul, in orice casa, tot la fel e… Inclusiv discutiile din miez de noapte intre mine, mama si fratele meu… ar ramas aceleasi.

Cam greu a fost cu somnul. Sora mea da stringereala 18 (eventual pana in 21, asta daca a dormit la pranz) si se trezeste la 6-7. Iar daca ea are somnul adanc si mai poti face ceva dupa ce adoarme, ei bine, nimeni nu mai poate dormi cand ea se trezeste.

Pentru ea a fost cel mai ciudat ca mama, ca sa nu care o suta de bagaje atata drum, nu i-a luat prea multe jucarii (ma rog, avand in vedere ca are tone, dar efectiv tone… ~ mama avea o problema cu luatul tuturor animalelor posibile si imposibile ~ era putin suparata ca nu are de unde alege). Asa ca mi-a sechestrat puiul. Plus, a avut mare noroc ca fratii ei mai mari inca isi mai cumpara oua Kinder, deci aveam o punga plina de jucarele mici. Pe care le-am asamblat de mi s-a acrit. 😀 Pentru ca, vorba aia, cum au intrat ele doua pe usa, cum mi-au rascolit in toate sertarele si coltisoarele.

Am vizionat si DVD-ul de la serbarea de 8 Martie.

Am pus prin media player la TV sa ruleze non-stop Tom si Jerry.

Mama e mai abatuta ca nu gaseste aici cafea de care ii place ei. 🙂 ) In rest se bucura de o mini-vacanta, fara grijile obisnuite.

Am fost sambata dimineata la cumparaturi, ca la ocupatii de noi, cam era nevoie. Alex a fost cea mai cuminte fetita. Cand a vazut magazinul ala imens, plin de lucruri frumoase, nu a cerut nimic, nu a plans la raionul de jucarii sau de dulciuri. In schimb, daca mama i-a promis ou Kinder, pai cand le-a vazut, acolo a fugit si si-a ales unul. Are o clepsidra mica si tot drumul n-a lasat-o din mana.

Apropo, adora mersul cu metroul. Mereu cand plecam intreaba daca nu mergem cu metroul.

Cu scarile rulante e mai greu.

A fost in fiecare zi in parc ore bune. Sambata a fost cu “Iță si fetele” si duminica ne-a luat la rand pe mine si pe mama. Asa a reusit saracul copil in 2 zile sa se joace in toate parculetele din parcul Titan (si sunt destul de multe

De ce?

Pentru ca pentru fiecare prieten pierdut, am castigat unul.

Pentru ca pentru fiecare prieten aflat la distanta, am gasit un alt prieten aproape. Si asta nu a pastrat constant numarul lor, ci l-a dublat.

Pentru ca exista oameni pe care ii pastrezi in suflet o viata, chiar daca drumurile se separa.

Pentru ca exista oameni care te cunosc mai bine decat pe tu insuti.

Pentru ca sunt momente in care vrei sa ii oferi unui om totul, dar pentru ca nu poti sa ii dai tot ceea ce merita cu adevarat, te chinui sa-i oferi macar lucruri marunte.

Explicatie vizavi de copiii.

Prietenii mei se mira ce pazim eu si fratele meu de nu vrem sa ii facem mamei nepoti. Bine, s-au mai mirat si altii cand au auzit.
Cert e ca…

Opinia noastra nu se bazeaza pe o copilarie nefericita. Din contra. Mama, bunicul si bunica reprezinta cele mai bune modele parentale posibile; si ca afectiune, si ca devotament, si ca educatie, tot tacamul.

Si poate ca tocmai asta ne face sa nu vrem copiii.

Luandu-i pe ei ca exemplu si ceea ce am mai vazut la viata mea, eu ca personalitate (cu tot tacamul de temperament, caracter si aptitudini), nu consider ca as fi o mama buna. Nu am ceea ce trebuie. Si atunci, de ce sa chinui un copil? (replica asta e de fapt citat din fratele meu)

Dar chiar, de ce?

Daca vreau copiii? Poate.

Dar un copil nu e o jucarie; nu il cumperi de la magazin ca vrei si daca te descurci bine, daca nu, nu.

Prietena mea cea mai buna din liceu zicea mereu ca as fi o mama excelenta. Doar am avut grija de sora mea. Da… cand era sora mea in 3 luni, bunica s-a imbolnavit… mama se ducea toata ziua la spital sa aiba grija de ea (ca asistentele aveau o durere mare in cot), iar eu stateam cu sora mea acasa. Eram intr-a 11-a si invatam stand langa sora mea ca sa fiu acolo cand trebuia sa schimb scutece, sa o adorm la loc… mama venea la 3 ore sa o alapteze. Poate as fi rezistat cu brio mai mult decat saptamanile alea… dar un copil are nevoie de mult mai mult. Nu numai ca bebelus, schimbat, mancare si adormit.

Eu sunt genul de om pasionat de munca… pe mine un serviciu unde sa stau sa dau tot ce e mai bun din mine 12-16 ore ma atrage. Asta e stilul meu.

Eu sunt colerica… ma apuc de o suta de lucruri si nu termin niciunul, am mii de planuri care se ivesc pe moment, mii de pasiuni. Asta e stilul meu.

Un copil nu are nevoie de o astfel de mama… fara timp, energie, care doarme si fara sa se fi nascut el 3 ore pe noapte.

Are nevoie de o fire dedicata ca mama.

Nu vreau sa ajung sa am un copil si eu sa ii reprosez ca din cauza lui am renuntat la o parte din planuri si vise, iar el sa imi reproseze ca nu i-am oferit destula atentie.

Sunt prea multi oameni care fac copiii fara sa fie apti de asta ca sa mai fiu si eu.

Sunt prea multi oameni care isi doresc din n motive un copil (sa ii ingrijeasca la batranete, sa le poarte numele, pentru ca asa trebuie, etc), dar nu se gandesc daca au capacitatea de a face dintr-un copil un om in toata puterea cuvantului. Si pentru ca nu isi dau seama ca nu au “stofa” de parinti, esueaza. (mai mult…)

Miroase a ploaie…

Miroase a ploaie… Imi place asa de tare mirosul de ploaie. Acoperisurile sunt ude… Ce-as mai vrea sa ploua. Ador ploile calde de vara… Sa mai ploua un pic, sa ies afara sa ma ploua si pe mine. Probabil ploaie va spala praful de pe strazi. Urasc praful.

Orasul e si asa destul de cenusiu si anost. Parca are mai multa viata cand ploua. Unde sunt ploile alea de primavara… cand vor veni cele de toamna. Oricat de enervata as fi, tot nu poate sa nu-mi placa sa vad strazile pline cu apa… nu-mi place noroiul, doar apa… ploaia. Sa fie strazile goale si reci. Sa aud ploaia linistita. Atatea momente fericite din viata mea sunt legate de ploaie… au inceput sau s-au terminat cu una.

Sau cu o ninsoare. Zapada alba, pura, curata, rece. Tot mai mult iubesc ploile de vara. Si in continuare… miroase a ploaie…

Despre principiile din viata mea

Sunt in ordinea in care mi-au venit in minte, nu e o lista cu prioritati.

———————————————————————————————————————————————————–

1. Sa ajut atunci cand pot pe oricine.

“cand pot” spune in esenta tot… Nu sunt altruista pana la capat decat pentru cei apropiati. Pe restul ii ajut daca am posibilitatea, timpul…

Nu astept nici multumesc, nici ajutor inapoi, nici cadou, nici recunostinta, nimic. Ajut pentru ca imi place sa ajut… pentru ca ma simt bine daca ajut pe cineva (si asta e putin egoism)… pentru ca ma “incalzeste” mai tare sentimentul ca am fost utila cuiva decat sentimentul ca imi e cineva recunoscator ca i-am facut un bine.

Asta m-a facut sa nu regret niciodata ca am ajutat anumite persoane, care poate m-au desconsiderat desi le-am facut un bine.

2. Sa evit conflictele.

Mi se pare o prea mare bataie de cap si pierdere de neuroni sa ma cert cu cineva.

Cand sunt atacata verbal, oricat de mult ar vrea cineva sa ma starneasca si oricum, de regula nu bag in seama, ma fac sa ploua.

3. Sa ii apar pe cei dragi.

Pentru asta s-ar putea totusi sa incalc regula de mai sus. 😀

De pilda eu am fost batuta o singura data in viata… din cauza asta. Se luase un baiat de fratele meu… eram micuti (pe vremea cand fel era inca mai scund si pricajit decat mine)… ala era un golan. Mi-am aparat fratele si m-am trezit cu un pumn in gura de mi s-a spart buza de jos. (mai mult…)

Ei, doar ei

Daca vreodata o sa pot spune cu mana pe inima ca am avut un prieten adevarat in cel mai puternic si pur sens al cuvantului, o sa pot spune ca ea a fost.

Ea, cea care m-a apreciat mereu pentru ceea ce simt, care a tinut la mine cu calitati si defecte, care nu m-a fortat sa ma schimb, dar a avut curajul sa-mi spuna unde gresesc.

Ea, cea care m-a invatat sa iubesc dincolo de legaturile de sange.

Ea, cea care m-a invatat ce e PRIETENIA.

Parca a trecut mult timp de atunci… si cat de rar ne-am vedea, cat de rar am vorbi, inca o mai simt aproape de sufletul meu. Ea, care a zis niste lucruri care imi vor rasuna mereu in minte.

“Oricati oameni mai buni am intalni, daca tinem la cineva cu adevarat, tot acolo ne ramane sufletul.”

“frumos….tot ce e legat de tine.stiu ca ai sa ramai ceea ce esti:o persoana inteligenta,o buna prietena si o perfectionista.multumesc ca nu m-ai uitat de acolo de unde esti tu..in lumea celor grabiti,activi….sper sa nu ma uiti..iar daca ma vei uita vreodata iti voi reaminti eu…..cea care te va pastra mereu in suflet…cea care a plans cand ti-a citit pagina de jurnal…..cea care spera ca o consideri..prietena ta.”