E greu să reușești să le faci pe toate bine în viață. Ce spun eu greu, e imposibil.
E greu să fii un copil bun, un părinte bun, un prieten bun, un coleg bun, un iubit bun, un profesionist bun, un cetățean bun, un vecin bun, un frate bun, un nepot bun, un verișor bun, un gospodar bun, un erudit bun, un economist bun cu resursele de care dispui, un consort bun, un om care ia cele mai bune decizii mereu, un enoriaș bun, un ajutor bun, un șef bun, un coordonator bun…
Lista poate continua la nesfârșit.
Nu putem să le facem pe toate bine… nu avem nici timpul, nici puterea, si poate nici nu avem în noi, în personalitatea noastră ceea ce ne trebuie.
Dar de cele mai multe ori încercăm (și e foarte bine că o facem) sau ne pune viața în situația de a încerca și eșuăm. Și oamenii ne blamează.
Chiar contează așa de mult că prietena ta habar n-are să gătească, că n-ar putea să țină o slujbă nici dacă viața ei ar depinde de asta, că își înșeală iubitul, că ascultă muzica tare și îi deranjează pe vecini, că îi bârfește pe colegii de serviciu? Chiar contează atâta vreme cât e o prietenă bună, care și la 2 noaptea ar veni în capătul celălalt de lume să te ajute, cât pe tine nu te-ar trăda niciodată în niciun fel?
Chiar contează că mama sau tatăl tău e la a șaptea căsnicie eșuată când a știut să fie un părinte bun mereu, care ți-a acordat timp și educație, care s-a jucat cu tine și ți-a oferi respect și încredere, care te-a susținut mereu, care te iubește mai mult decât orice pe lumea asta, care a știut să îți ofere ție un echilibru psihic, deși viața lui era zdruncinată? Faptul că pe plan sentimental e complet debusolat îi anulează tot ce a făcut pentru tine?
Chiar contează că iubitul tău se ceartă zilnic cu părinții și că înafară de amicii aia hazlii n-a știut să își facă un prieten adevărat niciodată, atâta vreme cât te iubește enorm și dacă ar putea ți-ar pune lumea la picioare, atâta vreme cât are grijă de tine și afecțiunea lui răsuflă prin fiecare gest? Chiar contează că nu știe să bată un cui și că mereu e în urmă cu deadline-urile la muncă? Asta îi scade cumva din iubire?
Chiar contează că omul care a inventat un leac pentru o boală sau artistul care te impresionează nu a știut să fie un părinte bun, că și-a ratat acest rol? Leacul are mai puțin efect, arta e mai puțin frumoasa? Și oare îl cunoști personal să conteze asta?
Uitați-vă la lista aia și gândiți-vă câte de acolo puteți face în același timp bine.
Gândiți-vă câți oameni vă apreciază pentru ceea ce știți să faceți bine.
Și apoi gândiți-vă câte nu puteți face bine.
Și gândiți-vă cum ar fi dacă oamenii nu v-ar mai aprecia ceea ce faceți bine doar pentru că faceți ceva rău în alt plan sau context.
E o vorbă… decât să faceți multe și prost, mai bine puține și bune.
Ai grijă ce ceri de la oameni. Nu vor fi niciodată perfecți. Vrând să fie buni și în alte lucruri decât cele necesare în relație cu tine, s-ar putea să pierzi lucrurile minunate pe care totuși le făcea.
Oameni care să le facă bine pe aproape toate mai există. Dar sunt atât de rari… și faptul că există nu îi face pe ceilalți mai puțin minunați.
