Pentru că uneori merge și un răsfăț cu lucruri exotice și neîncercate. Explicat mai pe larg prin bucătărie.
Am fost sceptică mult timp, dar am lăsat ideile comode de o parte și am luat creveți. Alb cu portocaliu, frumoși. Și hai să îi gătesc.
Mai întâi am făcut sosul pentru ei, ca să aibă timp să stea la rece.
Sosul e părți egale de sos de soia, sos de roșii iute și zeamă de lămâie, cu puțin zahăr și multă ceapă verde tocată mărunt.
Cu sosul de soia a fost cam greu. Eu sunt varză de desigilat chestii; înțep capacul la borcane cu cuțitul, rog pe alții să îmi deschidă sticla cu apă… din astea. Nu am probleme cu sisteme de genul la sticlele de ulei, dar la sosul de soia nu vroia și gata. L-am ciuntit cu cuțitul, tot nu vroia. Până la urmă am picurat prin crăpătură și gata.
Imediat ce am terminat tot sosul, am gustat. Am și zis, dacă nu pot să îl gust fără să mi se facă rău, arunc tot și las naibii experimentul și mă întorc la mâncare obișnuită, că nu se mai poate. Că și aveam pregătit totul azi să fac niște pârjoale de ciuperci.
Dar a fost ok, așa că am continuat.
Creveții i-am gătit în sos de unt cu usturoi și ghimbir ras, plus zeama de la ei. Am lăsat totul să se scadă perfect și am adăugat la final și niște pătrunjel. Plângeam gătind de ce bine mirosea sosul ăla. Cred că o să îl folosesc și la alte preparate. Ador când descopăr chestii noi.
Nu am pus sare în nici o chestie din astea, dar eu nu am simțit lipsa. Celelalte chestii au dat suficiente arome cât totul să fie perfect.
Creveții erau buni și gătiți doar așa… dar dacă mâncam 2-3 deja mi se apleca.
Sosul iute-acrișor făcut prima dată însă făcea totul delicios (ca orice produs marin cere zeamă de lămâie neapărat).
Așa că am luat frumos creveții de codiță, i-am înmuiat bine de tot în sos și i-am savurat până la ultimul.
Și bineînțeles, e o rețetă ușoară pentru cele care se gândesc la siluetă. Că puțin unt nu face rău nimănui, iar restul sunt foarte light.
