Banii vreau sa-i strang. Amintirile sa le pastrez. Eu sa ma schimb

Ce sa spun acum ca am aflat finalul? Uneori mi-e putin frica sa recitesc ce am scris pe aici. Atatea stari, atatea amintiri. Dar acum? Acum doar chestii la care ar trebui sa reflectez bine de tot. Tot aman momentul. Poate weekend-ul celalalt, ca asta este deja programat pentru altele.

Uitand pentru un moment de tot, mi-am dat seama ca e absolut necesar sa-nvat cum sa pun bani deoparte, ca acum is salariata, nu? Si parca as vrea sa raman cu ceva palpabil in urma acestei experiente, nu doar cu ea (cu toate ca pentru mine este important si ceea ce invat pe aici; cand am venit la interviu, nici macar nu mi-a trecut prin minte gandul ca as fi si platita, eram in stare sa lucrez numa` ca sa mai prind si eu cate ceva din zbor). La urmatorul sunt sigura ca nu va mai fi asa. 🙂

OK. Acum o saptamana am luat primul meu salariu. Frumos sentiment. Sunt ai tai, municiti de tine. Nu mai depinzi in totalitate de parinti si-ti permiti unele chestii pe care le obtineai cu greu inainte, pentru ca trebuia sa faci economie. Si mi-am promis ca-mi fac de cap cu el, ca doar e primul si cel mai important, de care o sa le povestesc nepotilor. Asta am si facut. Nici macar nu ma mai uit la pretul strugurilor cand ii cumpar.

Sa-i pun sub perna, zic. Ca vreau telefon smecher. Dupa imi voi dori un aparat foto si mai smecher. Mai apoi, un loc al meu pe Luna si gata. Cardul nu mai este o solutie daca esti student, pentru ca nu ti se aplica niciun fel de comision si incepi sa platesti cu el pana si covrigii si iaurtul luat de la magazinul din cartier.

Deci, cum fac? Cand eram pici stiam sa-i strang, ii puneam in sertarul biroului. Incerc asa. Imi cumpar o cutiuta colorata si-i indes acolo inainte de a ma duce sa-mi cumpar o noua bluza. E mai sanatos. Amintirile le-am indesat in alta, primita acum trei ani.