Ce cuvant urat

Stau si beau lapte. Acum, acum. Nici macar nu-mi place laptele, dar azi mi-a invins orice moft. Ascult asta incontinuu, de cateva zile chiar. Clar: “e una din zilele alea”. Ca-i alba, ca-i neagra, ca afara-s 35 de grade si ninge, mi-e totuna. Sa-mi zici ce vrei, eu o sa am o singura reactie si-i aia in care ridic din umeri.

Faza cu oamenii si responsabilitatea mi-a ridicat intrebari acum ceva timp, ca na, te mai poarta gandu` si prin alte zari inainte sa pici lat in pat noaptea. La inceput eram furioasa, nu pricepeam de ce lumea nu-i in stare sa-si asume niste lucruri si sa ia taurul de coarne. Bine, zic majoritatea lumii, ca sa nu generalizez.

Acum mi-am dat seama de unele lucruri, dar care tot nu justifica acest comportament. Frica ne face lasi si asa vom ramane daca nu suntem in stare sa trecem peste starea asta. Cu vreo trei seri in urma, panica a pus stapanire complet pe mine. O senzatie tare urata, care m-a speriat, ce-i drept. Si mi-am dat seama ca ma responsabilizez pe zi ce trece. Am trecut de faza cu entuziasmul in ceea ce priveste job-ul si am ajuns, dintr-o data, la aia de frica. Am chestii pe cap si cateva persoane pe care nu vreau sa le dezamagesc, pentru ca nu merita, iar pentru mine aspectul asta este foarte important. Blablabla, restul vi-l inchipuiti.

Ei, va dati seama ca nu m-a tinut mult. Mi-am bagat mintile-n cap. Deja incep sa ma obisnuiesc, oricat de mare ar fi schimbarea (ca e pentru mine). Ma transform dintr-o zvapaiata, intr-o zvapaiata ceva mai responsabila. Stiu c-am s-o mai dau in bara uneori, dar mai stiu si ca mereu am invatat din greselile pe care le-am facut (c-au fost, nu ma plang). Stiu si ca din toate astea am invatat/invat sa nu fug de responsabilitati si sa-mi duc treburile la bun sfarsit. Pare-mi-se ca te simti mai liber asa, decat atunci cand crezi ca esti eliberat de tot si toate, fugind.

Nu pot sa cred ca am terminat o cana de lapte, cah.