Prima mea întâlnire cu poezia post-modernistă a fost desigur în liceu.
Puțin cam deplasată totuși… adică am început cu celebra „Poemă a chiuvetei”, a lui Mircea Cărtărescu.
Profesoara de română ne-a încurajat să ne dăm și noi frâu liber imaginației. Și așa s-a născut poezia mea, cu un scaun în lift. Ce râd când mă gândesc la asta.
Tocmai ce am terminat de citit „Înțeleptul la ora de ceai” de Matei Vișniec… am rămas impresionată de poezia „Fuga”.
PS: Scuzați dacă am greșit curente sau ceva… româna nu este mereu punctul forte al unui realist.
PPS: Recitarea mea e lungă, greșită, eram sunată, am obosit… îmi pare rău că nu am reușit să îmi fac ideea în totalitate cum vroiam…
