Cum era să mor…

Băi, zilele astea am tras o sperietură tare naşpa. Am fost răcit rău, dar rău de tot, deabia mă puteam ţine pe picioare. Cu toate astea am mers la serviciu în fiecare zi, chiar dacă în unele zile m-am mai învoit pentru că nu mai puteam sta. Am luat un pumn de pastile, am făcut pe dracu’ în patru, dar până nu a trecut 1 săptămână de când m-a apucat răceala, nu m-a lăsat deloc.

De aia nu am mai scris nici pe blog atât de des, ci doar un articol răzleţ, când şi când. Ceea ce vreau să vă zic este că, pe cei din jurul tău (cunoscuţi sau nu, prieteni sau nu) îi doar fix în fund de tine şi de starea în care te afli. O să îţi dai seama cine ţine cu adevărat la tine, şi pe cine îl înteresează de tine, doar atunci când o să fi într-o belea de genul ăsta… Altfel toţi restul sunt doar curve cu 10 feţe, prieteni falşi, şi zâmbăreţi de ocazie.

E foarte adevărată vorba aia… “dacă tu nu ai grijă de tine, nimeni nu o să aibă“