Despre egalitate și domnișoare

Mda… mi-era dor de titlurile cu despre…

În legătură cu subiectele controversate…

Am observat și la mine pe blog și la alții că oamenii când comentează un articol controversat ca subiect au tendința de a nu citi tot, de a nu fi flexibili în gândire și de a pune ștampile rapide; deși în alte contexte au demonstrat că sunt totuși oameni inteligenți și deschiși. Au tendința de a se ataca, de a se simți deținătorii soluțiilor supreme și adevărurilor absolute.

Și mai ales, nu iau în considerare faptul că undeva fiecare are dreptatea sa într-o controversă, că fiecare are dreptul la propria opinie și mai ales fiecare are propriile motive temeinice pentru care a ajuns să creadă anumite lucruri.

Iar mai ales e faza că nu încearcă să termine de citit un articol sau să înțeleagă mai bine autorul, ajungând să fie în comentariul lor de fapt lângă subiect sau să spună chestii care erau precizate ulterior în articol.

Dacă tot comunicăm, hai să eficientizăm comunicarea.

Cu siguranță și eu am făcut vreodată din greșelile amintite.

Și mă voi mai lega de subiect zilele astea.

Dar să revenim la controversele mele.

Nu cred în egalitate. Cel puțin nu în sensul absolut și total.

Cred în individualism.

Dacă nici viața, nici natura nu ne face egali, de ce să modificăm noi cursul firesc? Dacă tot avem niște legi fizice, biologice și chimice care sunt aici de la începutul lumii, de ce să nu încercăm să ne adaptăm la ele?

Natura nu ne-a făcut egali. Unii se nasc cu o moștenire genetică bună și nu suferă nici de răceală toată viața lor. Unii se nasc cu o predispoziție uimitoare de a fi inteligenți. Unii se nasc talentați. Oricât de mult ai încerca să le dai șanse egale unui copil născut geniu într-un domeniu și altuia „normal”, tot geniul va fi cel mai bun. Mai ales în domenii artistice, unde munca intensă fără geniu nu valorează nimic.

E rasist să spui că rasa x e mai inteligentă în medie decât celelalte sau că rasa y e mai puternică în medie decât celelalte dacă e un adevăr științific? Nu. Nici măcar oamenii din aceeași rasă dar din zone geografice diferite nu au aceleași trăsături fizice sau psiho-motrice. Kenyenii câștigă aproape mereu întreg podiumul la maraton. Uneori și locurile următoare. E un exemplu… dar sunt și mai buni decât albii și decât negrii din alte medii; pentru că au capacități și posibilități diferite.

Nu am fost făcuți egali și nici măcar prin lege nu am putut impune egalitatea. Un om liber și un om aflat în pușcărie nu au acealași drepturi și libetăți. Un om sănătos și unul care are un handicap oarecare nu au aceleași drepturi. În fața legii un om cu discernământ și unul fără discernământ nu sunt egali.

Și la partea asta nu cred că o să ajungă mulți… probabil mulți o să fie prea ocupați să îmi zică vreo câteva după ce am scris mai sus.

Cred în șanse egale în condiții de egalitate. Cred că X, din Cucuieții din Deal, brunet, 1.80, cu deprinderi medii în lăcătușerie trebuie să aibe șanse egale cu Y, din Ploiești, arian, 1.60, cu deprinderi medii în lăcătușerie. Dar Z, din Târgu-Ocna, roșcat, 1.70, cu deprinderi excepționale în lăcătușerie nu trebuie să aibe șanse egale cu ei; trebuie tratat deosebit datorită talentului său. Iar W, din Buhuși, 2.01, șaten, cu deprinderi nule în lăcătușerie trebuie tratat deosebit și ajutat să învețe datorită lipsurilor sale.

E un exemplu extrem de aiurea… dar se mapează pe o idee. La psiho-pedagogie ni se spunea că e cea mai mare greșeală să tratezi elevii în mod egal. Există un nivel mediu; dar dincolo de asta trebuie să stai mai mult pe capul ălora slab pregătiți până îi aduci la nivelul mediu. Și trebuie să le asiguri elevilor talentați de muncă suplimentar, pentru a-i ajuta să exceleze, să se dezvolte. Dacă tratezi toți elevii în mod egal, îi faci pe cei slabi să rămână și mai în urmă, iar celor talentați le inhibi talentul. Și de fapt ajungi fie la o egalitate mediocră (ceea ce nu e de dorit), fie tocmai la o inegalitate și mai mare.

Însă continuând analogia cu o clasă, poate că elevul slab pregătit se va simți jignit că îl consideri „prost” față de restul; eventual te vei trezi și cu părinții pe cap că le faci „prost” copilul, neînțelegând că de fapt vrei să îi faci un bine, să îl ajuți. Și că de fapt îi dai timp suplimentar uneori față de elevii medii ca să îi explici în plus, deci îl favorizezi.

Bine… unii încă nu înțeleg că nu toți sunt făcuți pentru carte…

Egalitatea e ceva spinos și greu de balansat.

Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru oameni nu e să le oferi absolut tuturor drepturi și șanse egale. Ci să descoperi în toți oamenii calitățile, aptitudinile și posibilitățile diferite și să le oferi tot ce le trebuie pentru a se dezvolta pe acele direcții diferite.

Sunt și situații în care egalitatea totuși trebuie să fie ceva sigur. Cum e cazul cetățenilor unui stat, care trebuie să aibă acces egal la instituții (medicale, de învățământ, etc.). Și multe altele.

Însă faptul că nu suntem egali nu face pe nimeni inferior sau superior; ci doar diferit. Pentru că fiecare are calitățile și domeniile sale, fiecare are ceva în care excelează.

Ce e ciudat e că uneori egalitatea duce tocmai la inegalitate. Femeile și-au dorit secole să fie egale cu bărbații, dar o dată ajunse acolo… Într-o echipă mixtă lucrând într-un scop comun sau pentru un singur scop, femeile vor fi mereu avantajate. Li se va da munca mai ușoară că sunt fragile, vor intra primele (sau ultimele dacă e de rău) din cavalerism, etc. Și dacă nu va fi așa, cineva (nu spun cine) va acuza bărbații de lipsă de bun-simț. Păi nu era vorba de egalitate? De ce să fie cineva favorizat? Dacă ai aceleași calități ca un bărbat pentru acea chestie vei reuși și fără cavalerisme, luptând cot la cot… dacă nu… asta e selecția naturală… societatea în principiu ar trebui să pună individul potriit la locul potrivit ca totul să meargă bine, nu?

——————————————————————————————-

Și dacă am fost puțin răi… să continuăm…

Cred că mai toți am prins prin generală, liceu, profesoara aia de 50-60 de ani, nemăritată, care insista să i se spună „domnișoară”.

Ca să nu mă contraziceți pe urmă… știu că „doamnă” înseamnă în DEX femeie măritată.

Dar am evoluat. „Doamnă” are sensul actual de pe vremea de pe care o femeie nu reprezenta nimic în societate dacă nu era măritată. În care dreptul de a fi respectată și domnită de restul cetățenilor era câștigat prin căsătorie. Și de pe vremea în care domnișoară erai până în maxim în 20 de ani. Că după aia te măritai.

În zilele noastre cred că o femeie cu un anumit statut social, cu performanțe în domeniul de activitate, respectată, pe picioarele ei, de vreo 30 de ani, dar nemăritată e totuși o doamnă. Nu are nevoie de un bărbat să o domnească. Mi se pare ilar și depreciativ față de ea să fie numită „domnișoară”. Și mi se pare trist că unele femei insistă la această terminologie.

Nu spun că apelativul „domnișoară” e depreciativ… dar este totuși un diminutiv și nu cred că e frumos să te adresezi unei femei cu un anumit statut, poate mai important decât al tău, cu un diminutiv.

Sau chiar, pentru păstrarea tradiției, cred că s-ar merita introdus un noi apelativ pentru femeile cu un anumit statut social, cu performanțe în domeniul de activitate, respectate, pe picioarele lor.