Despre libelula si alte amintiri

Ce seara, nene! Eu cred ca am uitat cum e sa stai mai mult de juma` de zi degeaba si am reactii adverse, ca prea imi vine sa rod varul peretilor (momentul ala in care tot ce-ti doresti e o cana de ceai de la mama si-o pastila miraculoasa care te face sa uiti si de dureri si de tot).

Asa tafnoasa am inceput sa scotocesc prin arhiva blogului (btw, asta am facut mai toata ziua, “m-am hranit cu vizualuri”, cum zicea un tip foarte misto; si e plin online-ul de chestii interesante, sunt extrem de multe site-uri). Si sa vedeti descoperiri. Cate lucruri s-au intamplat, cate stari am traversat, ce de planuri, ce de intorsaturi, ce de naivitate, mai ca m-as pupa.

Ce de oameni, ce mai comentam si radeam. Ce de timp, au trecut mai mult de doi ani si mi-am dat seama ca n-am deschis sticla de sampanie. Dragalas, ma, dragalas tare tot ce sa-ntamplat pe aici. Cateodata mi-e dor, dar nu pot decat sa zambesc, zau asa!

Mi-a intrat un fluture in camera si ma tot necajeste. Asta m-a facut sa-mi aduc aminte de libelula pe care am inchis-o o zi intreaga in camera mea cand eram in Italia. A stat acolo pana seara cand a venit mama si-a luat-o: “te imbraci gros, cu 2 geci, iti pui un fular la gat, o caciula-n cap si ochelari la ochi, iti iei frumos matura si treci la atac”. Suna cunoscut? :))