E placut sa ai un loc numit “acasa”

Ieri am plecat din Bucuresti spre casa, pe-o caldura de zile mari. Eram obosita, rupta de realitate si atat de tacuta, cum multi si-ar dori sa ma vada din cand in cand. E clar ca ultimele nopti nedormite nu m-au ajutat deloc din punctul asta de vedere. Mno, cu toate astea, dupa ce am trecut de Bacau am inceput sa simt ca ma apropii de casa. Parca nu-mi mai era nici somn, nici foame, nici nimic. Se simtea aerul racoros. M-am inviorat usor si am asteptat cu nerabdare ca drumul lung sa se sfarseasca.

Stiu ca in momentul de fata n-as mai rezista sa traiesc propriu-zis aici, fara agitatie, fara tot ceea ce m-am obisnuit sa fac de cand m-am mutat. Dar trebuie sa recunosc ca e al naibii de bine sa ai o “acasa”, indiferent de circumstante. Aici nu te certi cu nimeni daca nu-ti speli farfuria si simti pentru cateva zile ca esti lipsit de orice responsabilitate. E ca si cum iti este permis orice. Stiu ca-s la 350 de km de locul in care imi desfasor toata activitatea si nu ma gandesc deloc la ce am de facut maine.

Cand am ajuns in fata blocului si am vazut copii de varsta fratelui mei jucandu-se pe acolo, imi venea sa-i pup pe fiecare in parte pentru asta. Zarva pe care-o fac in timp ce se joaca e tare placuta. Rar mai vezi tabloul asta in ziua de azi, si tocmai asta-l face atat de pretios. Pentru mine, cel putin.

Desi mi-as dori ca unele lucruri sa fie altfel, sa nu trebuiasca sa ma impart mereu intre doua tabere, e placut sa ai un loc numit “acasa”. Aici esti rasfatat. Aici te-ntorci mereu si-ti reincarci bateriile pentru urmatoarele luni pline ce vor urma.