„E sănătoasă înghețata. Și bună.”

De vreo săptămână și fratele meu e răcit.

Bine, sunt și eu. Dar pentru că bărbații nu sunt așa rezistenți la durere ca femeile, deși suntem la fel de bolnavi eu nu prea am probleme să fac activitățile uzuale, iar el nu se poate ridica din pat.

Acum două ierni am făcut o gripă din aia nasoală; febră, tot tacâmul. A stat cârpă în pat patru zile, nu putea nimic. Eu tot mă mai târâiam la medicul de familie, la farmacie, să fac supă. Ignore the pain! N-ai ce face cu ei domnule. Cred că ar muri de durere dacă ar naște; la propriu. Că se știe, organismul uman poate să decidă să își înceteze activitatea de la prea multă durere.

Momentul când noi suntem răciți e momentul ăla de aliniere al planetelor, când mamei și bunicii li se dovedește că au ele dreptate și nu știm să avem grijă de noi.

Stăteam cu mama la telefon și mama mă bătea la cap cu antibiotice și siropuri de tuse (pentru el, că eu mi-am revenit). Și pentru a mia oară îmi amintește că Alex mănâncă înghețată și iarna și nu răcește (deci vă spun, momentul când vânzătoarele văd copila aia mică mâncând înghețată cu poftă iarna e epic).

Cred că de vreo 2-3 ani e pe regim de înghețate; nu vrea alt dulce, nici ciocolată, nici bomboane, la ea e lege înghețata. Iar înghețata trebuie luată mereu pentru câte persoane sunt în casă… dacă cineva totuși nu mănâncă… asta e… rămâne al ei. Nu răcește, n-are roșu în gât, n-are nici o treabă.

Iar mama, îmi zice la telefon în glumă să mâncăm și noi o înghețată, să ne treacă gâtul. Lângă ea, aia mică, repede: „Câte două ar trebui… și-o lalea.” Noi râdem pe înfundate (se supără dacă ne aude că râdem la telefon, zice că râdem de ea). Îmi zice mama: „Auzi, să-i iei două.” Concluzia tot aia mică o trage:

„E sănătoasă înghețata. Și bună.”