Nu mai țin minte ce am simțit, dacă a fost iubire. Tot ce știu e că am putut să mă uit adânc în ochii tăi și acolo să găsesc fericirea, o fericire pură care nu se hrănea cu nimic dinafara mea. Și am simțit; dar nici acum nu știu ce. Am trăit foarte multe lucruri deodată, atât de multe încât au început să mă doară, dar nu am vrut să mă opresc.
… întâi simți o răceală, apoi o durere amețitoare pe care ajungi să o dorești până la sfârșit… sau dacă e măcar vreo senzație fizică aproape de cea spirituală…
… și știu că am simțit.
Am trăit niște clipe atât de frumoase, ca un miraj și când adevărata realitate s-a ivit am crezut că restul doar am visat. Oamenilor le e atât de ușor să dezamăgească; și asta pentru că uneori habar nu au ce vrei de la ei. Eu n-am vrut niciodată mai mult decât ei mi-au oferit; dar nu știu de ce la un moment dat s-au oprit. Însă n-am spus ce vreau… am tăcut. Dacă cineva m-ar întreba, i-aș spune că urăsc trădătorii; dar în continuare eu îi iubesc pe unii din cei care m-au trădat. Și nu vreau înapoi decât ceea ce ei au vrut să îmi ofere la început.
Nu pot spune tot ce e în sufletul meu în cuvinte, dar ceea ce pot, am învățat să spun…… pentru că am implorat prea mult din priviri.