Mă întorceam astăzi acasă, și pe stradă am văzut o bunică, iar în spatele ei nepotul micuț, cu o hârtie de la o bomboana în mână. În zonă nu erau tomberoane deloc. Bunica i-a zis: “N-o arunca pe jos. Pune-o la mine în pungă și o aruncăm când ajungem acasă.” Și nepotul a ascultat-o.
De ce nu au avut unii oameni o bunică să le spună să nu arunce gunoaie pe jos? Sau au avut și nu au ascultat-o?
Probabil mi se pare un gest frumos și ciudat tocmai pentru că în jur trotuarul era oricum plin de gunoaie.
Sau poate îmi amintește de importanța educației.
Sau poate îmi amintește de bunica mea și ce m-a învățat ea.
Și poate că toți oamenii care aruncă gunoaie mă fac să mă gândesc la o fetiță de 4 ani care mereu când vede un gunoi îl ia și îl duce la gunoi sau ți-al dă și îți spune sugestiv ” ‘noiul! ” în timp ce arată sugestiv cu degetul spre locul corect unde trebuie aruncat. Și care a învățat deja de la grădiniță ce tip de gunoi se pune într-un tomberon de o anumită culoare.