Ne place să facem promisiune.
Ne place și mai mult să ni se facă promisiuni.
Urâm marile promisiuni când ceilalți nu se pot ține de ele… pentru că uneori e prea greu să le duci la îndeplinire…
Și ne aduc cea mai mare bucurie în suflet când le vedem îndeplinite…
Mereu ne amintim de ele; îi judecăm pe cei care nu le duc la îndeplinire; așteptăm cu nerăbdare de copil mic momentul când vor prinde viață.
Marile promisiuni ne marchează; de cele mici uităm ușor.
Uităm de promisiunile făcute la distracție prietenilor din copilărie, la beție camarazilor, în momentele de gidușie persoanei iubirei sau în fragedă pruncie părinților…
Și uneori nici nu băgăm în seamă când cineva ne face astfel de promisiuni.
Și eu am partea mea de mici promisiuni uitate…
Dar pe unele le țin minte.
Țin minte că promisesem cu prietenele mele cele mai bune din generală că atunci când ne vom căsători, vom fi pe rând una nașă și celelalte două domnișoare de onoare la cea care era mireasă. Nu ne păsa că prima ar fi trebuit să aibă altă nașă, pentru că nașii trebuie să fie căsătoriți. Nu ne interesau astfel de detalii. Era mica noastră promisiune. Cu două dintre el n-am mai vorbit de 7 ani, cu una de 3. Una dintre ele e deja căsătorită și are un copil. Nici măcar la nuntă nu a fost nimeni din celelalte trei.
Am promis cu fratele meu că o dată, când o să ne permitem, o să deschidem un restaurant împreună. Nu contează că suntem din alt domeniu amândoi, că s-ar putea niciodată să avem bani în plus de asta… că ar fi mai mult o distracție de câteva luni… e mica noastră promisiune.
Îi promisesem într-o vară unei bune prietene care avea un job de vacanță ca vânzătoare că voi veni în fiecare zi să o ajut să treacă timpul mai repede. De fapt nici nu cred că mi-a băgat în seamă mica promisiune… până nu m-am ținut de ea.
I-am promis bunicii că nu voi suferi niciodată din cauza unui băiat.
Când eram mică, îi promiteam mamei când era supărată că voi crește mare, voi face mulți bani, îi voi cumpăra o casă cu grădină, că nu va avea niciodată grija zilei de mâine și că va fi mereu fericită.
Am promis celei mai bune prietene ale mele că atunci când îi va crește părul lung îi voi împleti și ei cosițe așa cum îi plăcea ei să vadă la mine. Acum sunt prea departe de ea să îi împletesc cosițe.
Am făcut și mi s-au făcut multe mici promisiuni.
Și de asta știu că uneori poți face un om mai fericit cu o promisiune mică îndeplinită, decât cu una mare.
Pentru că nu se aștepta să duci la îndeplinire promisiunea aia în joacă; poate o uitase.
Pentru că faci acea persoană să simtă că într-adevăr contează tot între voi… chiar și cele mai mici lucruri.
