Am prins boală pe oamenii care mănâncă căcat. Bine, nu i-am avut niciodată la suflet, dar acum e ceva mai pronunţată antipatia mea.
Dragă mâncătorule/mâncătoare de căcat, te rog, taci în morţii mă-tii din gaura aia puturoasă, pentru că mă enervezi teribil când papi căcat.
Da, e vorba de câteva persoane anume. Fără nominalizări, pentru că nu suport să aud argumente idioate. De fapt, ăsta e un motiv foarte bun pentru care nu prea fac reclamaţii. Dacă vin la tine şi îţi spun direct: “mănânci căcat!” te vei ofusca peste măsură şi îmi vei explica ce şi cum. Cum că eu sunt prost şi nu te înţeleg, că tu eşti de fapt ţâţă de mâţă, că tu faci lucruri grandioase, că… mă-ta. Nu. Mănânci căcat şi atat. Căcat mâncător de căcat.
Get a life. Ieşi din lumea ta imaginară despre care îmi povesteşti cu atât patos. Trezeşte-te în morţii mă-tii! Stai în România, n-ai după ce bea apă, eşti socialmente o epavă… dar tu mănânci căcat. “Vai, ce am făcut eu azi!”. Ştiu, ştiu… ai mâncat căcat în altă parte şi acum vii să mănânci căcat în direcţia mea despre cum ai mâncat căcat mai devreme.
Sictir!
