Despre momentele alea foarte rare în viață, în care simți că fericirea iese din tine prin toți porii, că vrei să urlii întregii lumi motivul fericirii tale, că vrei să zbori în timp ce sari pe loc de fericire… în care simți că nu mai ai stare și că poate să se termine lumea acolo că toată mulțumirea o ai lângă tine… mă rog… momentele alea cu adevărat speciale, nu fericirile de zi cu zi.
Deci am ales calea grea… pentru că pe lângă că aceste momente sunt rare, poate că sunt și prea personale.
– Când mi-a mulțumit cineva pentru că o consider prietena mea.
– Când am fost aplaudată de o sală de peste 200 de oameni; mă rog, pentru mine a contat aprecierea persoanei care le-a cerut să mă aplaude mai mult. Și acum mă mir cum nu m-am împiedicat de scări de ce aeriană eram de emoții și fericire.
– Că tot a zis multă lume de examene, nu aș putea spune fericire extremă la niciunul. M-am bucurat de ele, dar nu foarte mult. Semnificative ca bucurie ar fi câteva. A-ul de la Cambridge pe care l-am așteptat o vară. De câte ori lua fratele meu la națională. Că am luat mai greu examen din anul I semestrul 1 la facultate (n-am mai simțit în viața mea o ușurare mai mare, mai ales că mi-a fost atât de spaimă de examenul ăla de făcusem și cădere de calciu).
Admiterea la facultate e însă pe locul 1. Venisem cu bacul și media din liceu 9.63 (româna a fost de vină), dar când am realizat ce medii mari aveau alții în prima zi de examen… plus olimpicii, plus că mulți luaseră 10 la mate și eu greșisem o întrebare. A doua zi la fizică știam că dacă nu iau 10 nu intru la buget la secția la care vroiam; și nu vroiam altă secție sau altă facultate, iar bani de taxă nu erau, abia de restul cheltuielilor pentru facultate. Când au pus template-ul pe grilă și am auzit 10, a trebuit să mă sprijin de catedră pentru că îmi venea să leșin. Când am ieșit afară am sărit în brațele bunicului meu de era săracul să cadă. Am intrat a 3-a din coadă. 😀 Cu o zi înainte, mama mi-a zis că ăla mai fericit o să fie mereu cel după care se trage linia. A avut dreptate.
– Momentele de fericire legate de sora mea, cele maxime (că ea mă bucură și doar când vorbim la telefon), nu sunt cele pe care vi le-ați imagina. Când am aflat că mama e gravidă am plâns… pentru că i-a spus prima dată fratelui meu, nu mie. Când s-a născut mi se părea mult prea normal să fie și ea în viața noastră. Cea mai mare fericire o simt atunci când văd ce persoană frumoasă devine. Atunci plâng de fericire; de o fericire mare. Știu că are abia 5 ani jumate și mai are mult de crescut. Dar sunt momentele în care simt că devine un om imens de bun. La 4 ani era singurul copil care nu fugea de fetița cu autism de la grădiniță, era singura care se juca împreună cu ea și înțelegea că e diferită și trebuie să aibă grijă de ea. Și cum îi poartă mereu de grijă mamei… sunt momente care te lasă fără glas.
– Seara lui 23 august 2023 până în seara lui 31 august 2023. Eram o stare de fericire înțeleasă mult mai târziu cu adevărat. O perioadă de fericire din aia de iepurașul Duracel care sare coarda non-top și nici nu poate dormi de fericire. Cred că dacă eram un pic mai nebună din fire, aș fi țipat în continuu în perioada aia de fericire. Și acele momente au fost unice tocmai pentru că nu știu dacă mai prind vreodată o perioadă așa; poate chiar nici nu aș vrea.
În două săptămâni sper să adaug un nou moment pe lista asta. Deși aș putea scrie de pe acum, că alte lucruri incluse la pachet cu momentul ăla s-au întâmplat… prefer să nu vând blana ursului din pădure.
