„ – Mami… începu copilul să plângă.
– Ce s-a întâmplat puiule?
– Am desenat o bătrănă urâtă cu creta pe trotuar și vecina de la 5 m-a certat pentru că a zis că am desenat-o pe ea. Dar eu am făcut-o pe Baba Cloanța cea rea.
– Nu-i nimic puiule, merg eu cu tine și îi explicăm totul.”
——————————————————————————
„ – Mama… de ce n-a vrut tanti să înțeleagă că nu am desenat-o pe ea?
– Dragul meu… zise ea în timp ce îi mângâia buclele bălaie. Unii oameni nu au fost copii; s-au născut direct mari și nu știu ce e aia joacă… imaginație… Sau au fost copii, dar n-au desenat niciodată cu creta pe trotuar, nu au scris o poveste, nu și-au închipuit în minte fel de fel de scenarii pornind de la realitate. Ei nu știu ce e aia imaginație, să creezi, să pornești de la realitate și să visezi cât te ține mintea.
Ei vor privi desenele de pe asfalt și dacă vor recunoaște o parte din realitate în ele, vor crede că sunt reale… nu se vor gândi că realitatea a fost doar punctul de pornire… vor vedea femei în vârstă ce locuiesc la etajul 5, nu o Baba Cloanța. Îți vor privi visele și vor crede că ele sunt planurile tale, fără să se gândească la faptul că ele doar te distrează și îți alungă momentele de plictiseală. Vei scrie o carte de ficțiune și dacă își vor recunoaște un gest sau o vorbă, vor crede că ai scris despre ei, nu că ai inventat un personaj. Se vor supăra cu toții, fără rost, pentru că ei nu pot înțelege.
Nu toți oamenii știu ce e aia imaginație.
Dar asta să nu te împiedice niciodată să visezi.
Ci doar să te învețe ca măcar tu să știi diferența dintre realitate și visare.”
