Oameni, gesturi, cuvinte…

… ne certasem cu trei zile înainte. Apoi, musafirul meu a stricat un lucru pe care îl împrumutase de la cineva. Era nervos, supărat că era pus în situaţia de a arăta acelei persoane că nu a ştiut să aibă grijă de acel lucru. Îi displace să nu se ţină de cuvânt sau să arate lipsă de respect, chiar şi prin simple obiecte. Nu mai vorbise cu mine de la faza asta şi mă evita. Nu a acceptat ca musafirul meu să plătească repararea. Era ca un zid. Presimţeam că vor urma multe zile de tensiuni între noi.

Dar atunci seara, s-a ridicat de pe scaun, a venit către mine brusc şi m-a strâns în braţe cerându-şi scuze, dar se adunaseră prea multe alte probleme pe capul lui şi se revărsase pe asta.

Mi-aş fi cerut scuze din nou pentru stricăciune fratelui meu, dar îmbrăţişarea aceea îmi pornise lacrimile. De fericire, de linişte, de calm… nu orice fel de lacrimi. Mi-a umplut sufletul.

… ne înţelegeam bine, vorbeam orice, ne împărtăşeam orice, ştiam orice una despre alta, practic ne trăisem ultimii trei ani una lânga alta, fie că am vrut sau nu. Însă credeam că e una dintre acei prieteni circumstanţiali. Şi într-o zi trebuia să facă o călătorie lungă, obositoare (deşi nu dormise bine de două zile) cu o destinaţie la capătul căreia o aştepta poate o mare dezamăgire.

Iar eu am bătut-o la cap toată ziua să aibă grijă, îi spuneam cum să facă, o băteam la cap cu sfaturi; şi noi două nu eram între noi cu sfaturile, deşi discuţiile nu duceau oriunde. O băteam la cap cu grijile mele, cum aş fi făcut cu orice altă persoană dragă. Poate ştiam de mult, dar abia atunci am conştientizat cu adevărat că ţin mult la ea.

… mereu când o sun nu îmi răspunde dacă o întreb ce face nu îmi răspunde. O interesează doar ce facem noi, dacă avem ce ne trebuie, dacă suntem sănătoşi, dacă mâncăm fructe şi legume, dacă ne merg toate bine. Nu vrea să împărtăşească din probleme ei, să nu ne facem griji pentru ea. Şi într-o zi a simţit în vocea mea oboseala fizică şi psihică pe care încercasem atât de mult să o ascult. Şi atunci mi-a spus: “Mă rog să ai parte de puterea de a trece peste toate.”

O putere de care ea, bunica mea, are nevoie mai mult decât mine.

Nişte toate pentru care m-ar judeca şi oameni mai tineri şi mai deschişi la minte, dar pentru care ea mă susţine mereu.