Ba, eu n-am nimic cu nimeni, cum s-ar zice pe la noi. Mie oamenii mi se par niste fiinte chiar foarte misto, iar asta include si defectele lor. Au si ele un anumit farmec. Si chiar daca n-ar fi asa, mie-mi plac oamenii. Dar nu mereu.
In ultimul timp nu mai am rabdare cu ei de nicio culoare, de nicio nuanta. Si probabil ca nici reactiile mele nu-s dintre cele cu care-s ei obisnuiti. Imi dau impresia ca ar face orice sa-ti desfiinteze increderea in propriile opinii. Argumentele lor sunt cele mai bune, mai plauzibile, iar tu esti un prost, oricat de multe ai sti, oricat de mult ai citi, parca ramai mereu in urma. Si nu ma deranjeaza asta, nu-mi pica ceru-n cap daca se uita cineva la mine cu un aer de superioritate, chiar daca e cazul sau nu. Adica, nu ma deranjeaza personal, dar mi se pare un lucru cretin. Fie.
Acum nu stiu daca-i de bine – daca-i de rau, daca-i defect – ori ba, sau poate noroc, dar nu-nteleg de unde am capatat atata indiferenta pentru toate lucrurile astea. Si pentru oameni, da. Sau poate ca asta este si motivul pentru care omul mi se pare o fiinta placuta (da, stiu, se bat cap in cap). Eu cred ca este foarte greu sa fii indiferent, sa te prefaci ca de fapt nu-ti pasa. Aproape sunt sigura de asta. In cazul meu, nu pot sta certata cu un prieten bun, frate, mama, colega de care m-am atasat super mult.
Nu pot sa zic: “nu-mi pasa, ma cauta ea daca ma apreciaza cu adevarat”, dar sa tresar de fiecare data cand imi suna telefonul, si sa fiu dezamagita cand ma uit si vad ca nu-s apelata de cine ma asteptam. Mie daca-mi pasa, a doua zi te sun si rezolv problema. Si, ma rog, se stie ca persoanele de care vorbesc nu-s multe deloc. E dovedit. Deci, nu merge asa, nu e prefacatorie, e doar ceva din caracterul meu; adica, that`s me, bla, bla, bla.
Asa cum sunt eu, in lumea mea, recunosc ca-mi place sa pot da “buna ziua” cu toata lumea. Dar cum asta nu este posibil mereu, reusesc sa adorm noaptea si in aceste conditii.
Acum ca tot am adus vorba, mi sa-ntors lumea pe dos astazi, cand am realizat ca s-a terminat anul universitar. Adica, mai e sesiunea (eventual o viitoare restanta la ISMM :D) si cam asta-i povestea. A fost iar unul dintre momentele alea in care stateam in tramvai si ma gandeam la cat de repede se duc clipele frumoase. La fel cum tanjesc dupa copilarie zi de zi, asa am sa duc dorul si facultatii (cel putin primului an din ea). Zic asta pentru ca din semestrul al IV-lea ne desfiinteaza grupele, fiecare isi va alege alta specializare.
Mi-am dorit sa ma numar intr-o grupa OK, cu oameni frumosi, si majoritatea asa si sunt. Am ras in ultimele luni extrem de mult datorita lor si ne-am ajutat, iar acum o sa devin iar nostalgica, oooof. Dar nu-i numic, e nostalgia NOASTRA.
