Ieri mi s-a confirmat că sunt rumân prost. Mergeam eu fericit spre casă, călare pe metrou, undeva pe la Obor. Cobor din metrou şi mă întrept spre tramvai. Mergând eu aşa, ca vaca la tăiere, cu morcovi în urechi ( a se citi “căşti”; cine a interacţionat vreodată cu Băraru a mai auzit asta ) şi mă gândeam la mâcarea pe care nu o s-o mănânc după ce ajung acasă… că doar e târziu, fac burtă.
Trec pe lângă un automat de “chestii” şi mă loveşte fix în ADN-ul meu de rumân prost un chilipir: un corn care atârna pe margine, gata-gata să cadă. Bineînţeles că nu ma interesa cornul, că nu mă ating de aşa ceva, numai că mirajul unui corn pe gratis a fost irezistibil. Apelez la vastele mele resurse într-ale fizicii cuantice şi după calcule îndelungate ajung la concluzia că dacă iau un corn, primul o sa-l împingă şi pe al doilea şi o să cadă două ( sesizează cineva doza de naivitate specifică boracilor de 3 ani? ). Mă scormonesc inutil după 2 lei. Ca de obicei, n-am mărunt ( aham ). Bag 5 lei, apăs pe butoane şi obvers crima de pe display: “INDISPONIBIL”.
Adică, gen… ţeapă.
Mai încerc de câteva ori. Acelaşi răspuns hain. Aleg totuşi o sticlă de apă şi îmi văd de drum după ce primesc rest un pumn de fise. Fac doi paşi şi observ pe celălalt peron ceva agitaţie, mai exact vreo 10 ţărănoi cocalari în jurul unui automat de chestii.
Pot doar să presupun că şi ei aveau aceeaşi problemă. Totuşi, trebuie apreciată ideea oamenilor care administrează automatele. Modul perfect să atragi rumânul.
