Unde am ajuns…

Dacă tot am avut liber, mai mult sau mai puțin, pentru sărbătorile altora, am zis să facem și altceva decât în mod obișnuit.

Am privit filmele de la banchetele de a 12-a. E ciudat să vezi orașe cu licee și tradiții deosebite. E amuzant să te trezești duminică dimineața căutând pe cineva cu video, pentru că unii sunt deja „bătrâni” și nu au prin liceul în era digitală. Ce zic? Că noi abia făcusem rost de o cameră video praf să filmăm momentele pentru ora festivă… de parcă am fi fost mai breji.

Cum toată lumea era din altă parte, era ca și cum ai fi văzut un film prost, care știai că n-are acțiune sau vreun sfârșit fenomenal, dar care sigur avea 2-3 momente măcar, de te pufnea râsul. Și câteva de „ce slabă erai atunci”, „băi da cum stătea costumul pe tine ca pe o scândură”, „ce față de copchil speriat aveai”, „ăia e profesoară sau elevă?”, „cu care din gagicile astea ai fost?”.