Când m-am născut eram mic, mult prea mic pentru a-mi putea alege numele, aşa că au făcut-o alţii. Probabil părinţii mei, sigur nu eu!
Când am mai crescut am auzit că toţi mă strigau Andrei! Atunci mi-am dat seama că e ceva foarte normal pentru că şi pe câine îl stigau Liza. Apoi am mai crescut puţin şi am aflat că mă mai numesc şi Vasilică şi Tanasă. Deşi mie îmi plăcea mai mult la 7-8 ani să mi se spună Vasilică, tot mai mulţi mă stigau Andrei, aşa că a început să îmi placă numele ăsta.
Când mergeam la şcoală de Sf. Andrei, colegilor trebuia să le fac cinste cu bomboane şi caramele, iar când am crescut am trecut la bere! Oare de asta am primit eu numele ăsta?
Am apreciat mereu pe cei care mi-au transmis un mesaj de “La mulţi (b)ani!”, dar nici o dată nu mi-a plăcut să fiu tras de urechi/nas/obraz/alte părţi ale corpului pe motiv că e ziua mea.
Cred că ar trebui să mă opresc aici cu articolul pentru că iar îmi sună telefonul! Oare de ce?
